Răscoala din Leeds. MAE susține că autoritățile române din Marea Britanie nu au informații legate de români arestați

0
Publicat:

Într-un comunicat transmis presei, Ministerul Afacerilor Externe informează că Ambasada României de la Londra și Consulatul General al României din Manchester nu au fost notificate despre cetățeni români care să fi fost arestați după incidentele de pe 18 iulie, din Leeds.

Incidente violente cu romani in Leeds FOTO Profimedia

"În continuarea informațiilor comunicate în contextul incidentelor produse în Leeds, Regatul Unit, MAE precizează că ancheta autorităților locale de poliție este în continuare în curs de desfășurare. Astfel, până la acest moment, Ambasada României la Londra și Consulatul General al României la Manchester nu au fost notificate cu privire la cetățeni români care să fi fost arestați ca urmare a incidentului din seara zilei de 18 iulie 2024, însă reprezentanții oficiului consular de la Manchester au făcut demersuri pentru a solicita informații suplimentare și, de îndată ce vor fi clarificate detaliile cu autoritățile locale de poliție, acestea vor fi aduse la cunoștința publicului.

MAE precizează că, până la acest moment, la nivelul oficiului consular nu au fost primite solicitări de asistență consulară din partea familiilor unor cetățeni români care să fi fost supuși unei astfel de măsuri.

MAE amintește că, în cursul zilei de 19 iulie 2024, consulul general al României la Manchester a avut o serie de întâlniri cu reprezentanţii autorităţilor locale din Leeds implicate în gestionarea situaţiei care a avut la bază acțiunea de preluare a minorilor în grija serviciilor sociale locale. De asemenea, consulul general al României la Manchester a purtat discuţii intense și constructive atât cu reprezentanţii comunităţii românești, cât şi cu reprezentanții cultelor religioase din localitate.

Consulatul General al României la Manchester va continua și în perioada următoare dialogul cu familia cetățenilor români implicați în acest caz, precum și cu autoritățile britanice locale, până la identificarea celor mai bune soluții legale pentru soluționarea situației.", se arată în comunicatul instituției diplomatice române.

„Adevărul” a discutat cu reprezentanții unei asociații din Marea Britanie care luptă pentru drepturile omului. Aceștia au spus că polițiștii din Leeds au anunțat că vor continua arestarea tuturor românilor care au încălcat legea, pentru tulburarea liniștii publice. Printre cei care au ajuns după gratii se numără și minori de câțiva ani. 

Anchetatorii încearcă să dea de urma persoanelor implicate în revoltă cu ajutorul imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, potrivit BBC

Nu vom lăsa nicio piatră neîntoarsă în vânătoarea tuturor celor care au fost implicați și vom lucra îndeaproape cu partenerii noștri din domeniul justiției penale pentru a-i aduce în fața instanței”, a spus Pat Twiggs, asistent al comandantului poliției. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă