Raport european: peste 20% dintre companiile din România nu au auzit până în prezent de GDPR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O companie din cinci, din România, nu a auzit până în prezent de Regulamentul General privind Protectia Datelor (GDPR), deşi a rămas o zi până la implementarea acestor norme, potrivit noului Raport European privind Plăţile, realizat de Intrum şi publicat joi.

Potrivit raportului, 21% dintre companiile din România anticipează că implementarea normelor GDPR va afecta comportamentul de plată, potrivit raportului.

”Media la nivel European în ceea ce priveşte acest subiect este de doar 14%, iar România se află pe locul doi din punct de vedere al procentajului, fiind depăşită pe acest subiect doar de Marea Britanie, aceasta din urmă înregistrând 31 de procente în rândul companiilor care anticipează un impact crescut al GDPR în comportamentul de plată”, se arată în document.

Chiar dacă IMM-urile şi corporaţiile din România se aşteaptă la influenţe serioase din partea GDPR, acestea sunt optimiste în ceea ce priveşte impactul măsurilor legislative asupra mediului de afaceri.

”Media la nivel European atunci cand vine vorba despre optimismul companiilor referior la efectele GDPR este de doar 8%, pe când în România se ridică la 19%. În rest, 23% dintre companiile româneşti intervievate declară că GDPR nu va avea impact asupra afacerilor, 10% dintre acestea sunt pesimiste şi previzionează un impact negativ iar 20% dintre companii declară că nu mai au auzit de GDPR până acum”, se arată în raport.

În ceea ce priveşte sumele alocate de către companiile din România pentru implementarea GDPR, 15% dintre acestea spun ca au investit între 1 – 1.000 euro iar 8% între 1.000 – 50.000 euro. Restul de 77% dintre companiile intervievate au declarat fie că nu au avut costuri de implementare GDPR, fie că nu le cunosc.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO