Radu Mazăre, condamnat la 9 ani şi 10 luni ani de închisoare în dosarul „Polaris”. Sentinţa nu e definitivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Radu Mazăre a fost condamnat vineri la 9 ani şi 10 luni ani de închisoare de Curtea Supremă în dosarul „Polaris”. Sentinaţa, care a venit după trei luni de amânări, nu este definitivă, putând fi atacată în apel la un complet de 5 judecători.

Fostul primar al Constanţei a fost condamant la 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, tot 3 ani şi 6 luni de zile tot pentru luare de mită,  5 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită,  5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu,  1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese în formă continuată. În final instanţa a decis ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani şi 6 luni închisoare la care a adaugat un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv 4 ani şi 4 luni închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute 9 ani şi 10 luni închisoare.

Omul de afaceri Gabriel Strutinsky a fost condamnat la 7 ani şi 10 luni de închisoare, iar fostul deputat Eduard Martin, acţionar la compania Polaris M Holding SRL, a fost condamnat la 5 ani şi jumătate de închisoare.

Eduard Martin a fost acuzat de dare de mită şi complicitate la abuz în serviciu, iar Gabriel Strutinsky, acuzat de săvârşirea a trei infracţiuni de complicitate la luare de mită.

Completul de la Înalta Curte a fost format din judecătorii Ionuţ Matei, Marius Foitoş şi Daniel Grădinaru.

Radu Mazăre mai are o condamnare definitivă la 9 ani de închisoare, primită în luna februarie a acestui an. Fostul primar a fugit în Madagascar în decembrie 2017, unde a cerut azil politic.

Potrivit DNA, fostul primar al Constanţei Radu Mazăre a fost trimis în judecată pentru trei infracţiuni de luare de mită, abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi conflict de interese în formă continuată (12 acte materiale). Alături de fostul edil al Constanţei, au fost trimişi în judecată deputatul PSD de atunci Eduard Martin şi mai mulţi funcţionari din cadrul Primăriei Constanţa, precum şi omul de afaceri Sorin Strutinsky, acesta din urmă pentru trei infracţiuni de complicitate la luare de mită.

De asemenea, în acest dosar au fost trimişi în judecată deputatul de atunci Eduard Martin, asociat al SC Polaris M Holding S.R.L, dar şi SC Polaris M Holding S.R.L, pentru complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut, pentru sine sau pentru altul, un folos necuvenit, precum şi pentru dare de mită. În acelaşi dosar sunt judecaţi Gabriel Stan, viceprimar al municipiului Constanţa la data faptelor, Tudoriţa Tolea, Doru Aurelian Harpalete, Alina Pavel, Ghiulnihal Mutalâp şi Sorina Laura Oprea, funcţionari în cadrul Primăriei Constanţa la data faptelor, pentru abuz în serviciu.

Potrivit unui comunicat DNA, în perioada 2006 - 2009, Radu Mazăre, beneficiind de ajutorul lui Sorin Strutinsky, a solicitat suma totală de peste 2.000.000 euro şi a primit circa 1.000.000 euro şi 2.472.303,8 lei de la reprezentanţii a două societăţi comerciale, în scopul facilitării emiterii documentaţiilor de urbanism necesare dezvoltării unor proiecte imobiliare de tip mall, pe care aceste firme intenţionau să le dezvolte în Constanţa. De asemenea, în perioada 2008-2014, Radu Mazăre, cu ajutorul lui Sorin Strutinsky, ar fi primit de la S.C. Polaris M Holding S.R.L., al cărei asociat şi administrator în fapt era Eduard Martin, peste şapte milioane de euro, pentru că a asigurat acesteia câştigarea unei licitaţii organizate de Primăria Constanţa pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a oraşului.

Potrivit DNA, în anul 2008, între S.C. Polaris M Holding S.R.L şi Primăria Constanţa a fost încheiat un contract având ca obiect delegarea serviciului de salubrizare pentru o perioadă de 25 de ani şi un act adiţional la acest contract prin care valoarea acestuia a fost majorată nejustificat cu zece milioane de lei.

“Şi în acest caz, mita a fost primită într-o manieră identică, prin intermediul unor contracte de publicitate fictive încheiate între S.C. Polaris M Holding S.R.L. şi aceeaşi firmă controlată de inculpaţii Mazăre Radu Ştefan şi Strutinsky Sorin Gabriel. Suma totală achitată în baza acestor contracte a fost, conform calculelor expertului desemnat, de 33.987.771,57 lei. Ca urmare a încheierii acestui contract a fost produs Primăriei Constanţa un prejudiciu în sumă de 200.213.248,91 lei, din care TVA 36.811.616,60 lei, sumă care constituie în acelaşi timp un folos necuvenit obţinut de societatea comercială beneficiară a contractului”, susţin procurorii anticorupţie.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani