Radarele ascunse intră în ilegalitate. Vitezomanii nu vor mai putea fi sancţionaţi decât de radare „la vedere“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Veste bună pentru şoferii care calcă mai tare pedala de acceleraţie. Radarele poliţiei ascunse după tufe sau în maşini neinscripţionate ar putea deveni istorie. Senatul a adoptat un proiect de lege care obligă Poliţia să folosească doar radare „la vedere“.

Senatul a adoptat, cu 92 de voturi „pentru“  şi unul „împotrivă“, propunerea legislativă a 16 deputaţi şi senatori PNL, de modificare a articolului privind „Răspunderea contravenţională“, din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind circulaţia pe drumurile publice.

Concret, potrivit proiectului de lege, şoferii nu vor mai putea fi sancţionaţi de către poliţiştii care nu poartă uniformele specifice şi nu folosesc o maşină cu însemnele poliţiei. Pentru a deveni însă lege, propunerea mai trebuie aprobată şi de Camera Deputaţilor, care este for decizional în acest caz.

Dacă modificarea legislativă intră în vigoare, poliţiştii nu vor mai putea folosi nici pistoalele radar la o distanţă mai mare de 10 metri de o maşină inscripţionată, care le semnalează prezenţa. Iniţiatorii susţin că scopul principal al iniţiativei este acela de a schimba situaţia actuală, în care poliţiştii rutieri se concentrează, cel mai des, pe activităţi de constatare şi aplicare de sancţiuni şi nu desfăşoară suficiente acţiuni de prevenţie a accidentelor.

„Norma de amenzi“

„Din nefericire, autorităţile abilitate prin lege să vegheze la respectarea normelor rutiere acordă o mai mare importanţă constatării contravenţiilor şi aplicării de sancţiuni, decât scopului principal al legii – respectarea regulilor de circulaţie şi conformarea conducătorilor auto la normele  dorite de legiuitor“, arată deputatul.

Mai mult, acesta spune că poliţiştii au „normă de amenzi“. „Mare parte dintre lucrătorii de poliţie rutieră sunt constrânşi, pe linie ierarhică, să «colecteze», în termene bine definite, săptămânal sau lunar, aşa-numitele «norme de amenzi»“.

Acesta îi acuză pe agenţi de practici neortodoxe, pentru a da cât mai multe amenzi. „Agenţii constatatori utilizează aparate radar fixe sau mobile instalate pe autovehicule fără însemnele Poliţiei Rutiere, în zone unde lipsesc indicatoarele sau marcajele rutiere. Mai mult, chiar lucrătorii de poliţie constatatori, în cele mai multe situaţii, nu poartă, aşa cum propriul statut îi obligă, uniforma de poliţist“, afirmă Bălan.

Ce spun specialiştii

Specialiştii în siguranţa traficului nu văd cu ochi buni această iniţiativă şi spun că noile prevederi vor da apă la moară celor obişnuiţi să calce mai tare pedala de acceleraţie. „Este o penalizare a atitudinii de vânătoare din partea Poliţiei. Mulţi au acuzat acest comportament. Nu ştiu înnsă dacă asta va afecta sau nu siguranţa în trafic. Fiind la vedere, unii ar putea fi tentaţi să circule cu viteză mai mare. Oamenii vor fi, cumva, încurajaţi, ca doar în momentul în care văd radarul să respecte viteza legală. Nu ştiu dacă avem nevoie de aceste schimbări“, a explicat, pentru „Adevărul“,psihologul Ionel Simionca, vicepreşedintele Asociaţiei de Psihologie şi Siguranţă Rutieră PsihotrafiQ.

La rândul său, psihologul Mihai Copăceanu afirmă că inopinatul are un rol preventiv.

„Din păcate, trebuie să ţinem cont de anumite particularităţi culturale. În statele vestice, în general, şoferii nu încalcă legea pentru că o respectă, nu neapărat de frica amenzilor. Orice formă de lejeritate a legii duce la o escaladare a problemelor. Problema nu este cum te comporţi în trafic atunci când vezi Poliţia, ci atunci când nu o vezi. Se elimină acea formă de inopinat, or inopinatul are rol preventiv“, spune Mihai Copăceanu.

Mai multe pentru tine:
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Kate ar fi „prea conservatoare” ca să încerce ce-i place soțului ei în dormitor. Care ar fi marea plăcere a lui „Dirty Will”?
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu