Puiu Popoviciu încearcă să scape de condamnarea de 7 ani. Curtea Supremă este aşteptată să se pronunţe cu privire la recursul în casaţie înaintat de acesta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este aşteptată să se pronunţe asupra recursului în casaţie formulat de către Puiu Popoviciu, în prezent reţinut la Londra, după ce acesta a părăsit ţara, fiind condamnat definitiv la şapte ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu şi dare de mită în dosarul Băneasa.

Cererea de recurs în casaţie a fost depusă la 27 februarie, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în data 30 martie a admis, în principiu, această cerere, urmând ca astăzi un complet de cinci judecători să se pronunţe pe fond. 

Aceasta este cea de-a doua cale de atac extraordinară la care apeleaza Puiu Popoviciu după condamnarea definitivă în acest dosar, pe 17 noiembrie 2017, ICCJ respingând contestaţia în anulare înaintată de Popoviciu.

Potrivit Noului Cod de Procedură Penală, cazurile în care se poate face recurs în casaţie privesc hotărârile în cursul cărora: 1. în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente; 2. inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; 3.în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal; 4.nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată; 5.s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Puiu Popoviciu a fost condamnat definitiv, în 2 august, la şapte ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu şi dare de mită în dosarul Ferma Băneasa, vizând fapte legate de tranzacţionarea la un preţ subevaluat a unui teren de 224 de hectare de la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară (USAMV) Bucureşti, prin care s-au produs prejudicii de peste 335 de milioane de lei statului şi aproape 620 de milioane de lei USAMV. 

Întrucât nu s-a prezentat la Poliţie şi nici nu a fost găsit de anchetatori pentru executarea pedepsei, Popoviciu a fost dat în urmărire internaţională.

Ulterior, Puiu Popoviciu a fost reţinut la Londra, în data de 14 august, după ce s-a prezentat împreună cu un avocat la Poliţia londoneză, care l-a citat la adresa furnizată de către poliţiştii români, după ce aceştia îl localizaseră pe omul de afaceri. Ulterior, el a fost pus în libertate în schimbul unei cauţiuni de 200.000 de lire sterline, fiind obligat să poarte o brăţară electronică de supraveghere. De asemenea, el este obligat să se prezinte 3 zile pe săptămână la secţia de poliţie din Londra.

În 17 august, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat că magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au trimis autorităţilor judiciare din Anglia mandatul european de arestare pe numele lui Puiu Popoviciu, ceea ce înseamnă că acestea au fost sesizate şi vor decide în consecinţă.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”