Proxeneţi români care acţionau în Spania, trimişi în judecată de DIICOT. Liderul organizaţiei, ţinta unui atentat cu bombă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine de arhivă

Zece persoane au fost trimise în judecată de DIICOT, sub acuzaţia că fac parte dintr-o grupare care a obligat mai multe tinere să se prostitueze în zona capitalei Spaniei, Madrid, iar liderul acestei organizaţii criminale a fost ţinta unui atentat cu bombă pus la cale de un interlop închis în România.

Procurorii mai susţin că liderii acestei grupări primeau informaţii confidenţiale de la poliţişti români, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunica al DIICOT, au fost trimişi în judecată inculpaţii T.M., F.L.G., C.P., N.L., S.A.D., C.C.M., C. A., B.A.E., G.L.N. şi G.L.A., pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, proxenetism, spălare a banilor şi trafic de influenţă.

Prin actul de sesizare s-a reţinut faptul că, începând cu anul 2013, inculpatul T.M. împreună cu inculpaţii C.P., N.L. şi F.F.G. au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat, care a acţionat în mod coordonat în ceea ce priveşte recrutarea şi exploatarea prin obligarea la practicarea prostituţiei a unor tinere pe teritoriul Spaniei, în zona oraşului Madrid, precum şi spălarea sumelor de bani obţinute din săvârşirea de infracţiuni.

În urma cercetărilor s-a reţinut faptul că inculpatul T. M. a avut reşedinţa obişnuită în Madrid, localitatea Parla, Spania, unde locuia împreună cu alţi membri ai organizaţiei, respectiv P.C. şi L.N., controlând activitatea grupării, care acoperea o mare parte din provincia Madrid, fiind stabilită în sarcina acestuia săvârşirea unor infracţiuni în oraşul Madrid, Coslada şi Rivas Vaciamadrid, printre altele, acestea fiind documentate atât prin intermediul probelor obţinute de către autorităţile judiciare din Spania, cât şi prin probatoriului administrat în cauză de către autorităţile din România.

Conform DIICOT, autorităţile din Spania au administrat probe conform cărora membrii acestei grupări au săvârşit, în jurul oraşului Madrid, infracţiuni de exploatare sexuală, vătămări, constrângeri, potrivit denunţurilor depuse în Spania.

"Trebuie menţionat faptul că, la sfârşitul anului 2014, în oraşul Parla (Madrid), în imediata apropiere a domiciliului inculpatului T. M., a fost detonată o încărcătură explozivă, în urma căreia un cetăţean de naţionalitate română şi-a pierdut o mână şi un picior, fapt care a stat la baza deschiderii unui dosar penal de către Judecătoria de Instrucţie Numărul unu din Parla (Madrid). Din cercetările efectuate de către autorităţile judiciare din Spania, a rezultat faptul că respectivul accident s-a produs în momentul în care victima se pregătea să instaleze dispozitivul exploziv, la ordinul unui cetăţean român, în vehiculul folosit în mod obişnuit de către inculpatul T. M., acest accident fiind relatat şi făcut public în mass-media din Spania. Cel care a pus la cale tentativa de omor, era mâna dreaptă a unui cunoscut lider, care ispăşeşte la ora actuală o condamnare în România şi care s-a aflat la conducerea interlopilor români din Spania timp de mai mulţi ani", mai spun procurorii.

În iunie 2017, organele judiciare din România au iniţiat constituirea unei echipe comune de anchetă împreună cu autorităţile spaniole, care a avut drept obiectiv clarificarea structurii organizatorice a grupului şi rolul fiecărei persoane dintre cele investigate în România şi Spania în ceea ce priveşte infracţiunile enumerate mai sus şi a altora care ar putea rezulta în timpul investigaţiilor comune. Un alt obiectiv stabilit a fost destructurarea organizaţiei criminale activă în ambele ţări, urmând a fi identificaţi toţi membrii acestui grup infracţional şi participaţia fiecărui membru.

Astfel, au fost localizate mai multe persoane de sex feminin pe care inculpatul T.M. le-a determinat la practicarea prostituţiei în Poligonul Industrial La Cantuena din Fuenlabrada, Madrid. De asemenea, s-a stabilit că inculpatul T.M. îşi desfăşura activitatea de proxenetism şi prin determinarea altor persoane de sex feminin la practicarea prostituţiei în diferite cluburi de noapte, victimele fiind atent supravegheate de către acesta.

Procurorii mai spun că la această grupare a aderat inculpatul C.C.M., care a contribuit cu informaţii obţinute în mod ilegal de la angajaţi ai Poliţiei Române cu privire la date şi informaţii cu caracter personal nedestinate publicităţii, pe care le-a pus la dispoziţia inculpatului T.M. pentru ca acesta să poată interveni să influenţeze declaraţiile unor persoane de sex feminin care au depus plângeri în faţa autorităţilor judiciare din Spania, fiind victime ale grupului infracţional.

"Din probele administrate în cauză a mai reieşit faptul că, începând cu data de 1 mai 2016, inculpatul C.C.M. a primit de la inculpatul T.M. mai multe sume de bani pentru a-şi exercita influenţa asupra unor funcţionari cu funcţii de conducere din cadrul IGPR, în scopul determinării acestora să îndeplinească anumite acte ce intrau în atribuţiunile lor de serviciu şi anume să realizeze transferul numitei B.M. (sora inculpatei M.A.E.) agent şef de poliţie în cadrul Postului de Poliţie Drăgăneşti Vlaşca din cadrul IPJ Teleorman, într-o altă funcţie din cadrul IGPR, astfel încât să creeze inculpatului T.M. o mai bună sursă de informare în ceea ce priveşte activităţile de cercetare penală efectuate în dosare de urmărire penală şi să-i asigure acestuia o anumită protecţie", afirmă DIICOT.

Conform DIICOT, doi membri ai grupării au transmis date şi informaţii unele reale, altele nereale, organelor de poliţie pentru ca astfel să poată beneficia de imaginea unor cetăţeni oneşti care vin în sprijinul organelor judiciare din România.

În realitate, aceştia urmăreau ca, prin informaţiile furnizate organelor de poliţie, să fie destructurate grupările rivale, pentru ca astfel să poată să-şi dezvolte cât mai mult propriul grup infracţional.

În anul 2017, inculpatul T.M. a fost arestat într-o altă cauză, funcţia de supervizor şi cea legată de strângerea banilor din Poligon fiind preluată de către inculpata M.A.E. De asemenea, s-a stabilit faptul că aceasta a transportat, în mai multe rânduri, sume de bani în România, pentru a-i da inculpatului T.M.

Dosarul se va judeca la Tribunalul Dâmboviţa. 

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Mariana Moculescu, revoltă maximă! Nu a fost lăsată să intre la priveghi! Mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Complot împotriva căsniciei lui Alin Oprea. Artistul crede că fosta lui soție vrea să-l despartă de actuala: „Eu și Medana suntem bine, ne iubim!”
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%