Protestele transportatorilor, la faza de dosare penale

0
Publicat:

Fără prea mari rezultate la negocierile cu autoritățile, transportatorii și fermierii își continuă protestele, iar Poliția Română a decis să deschidă peste 20 de dosare penale pentru incitare la violență. Aflată zilele acestea în aceeași situație, Poliția germană a avut o cu totul altă abordare. 

Transportatorii sunt nemulțumiți de creșterea RCA

Protestele transportatorilor și fermierilor continuă, iar șeful Poliției Române, chestorul Benone-Marian Matei, a declarat că forțele de ordine au deschise 24 de dosare penale, pentru instigare publică la violențe.

„Poliția s-a autosesizat în urma semnalelor din spațiul public, cât și de o serie de protestatari care au semnalat că pe grupurile WhatsApp sunt distribuite mesaje care incită la violență. La acțiunea de protest de la Chiajna a fost identificată o persoană care avea o armă albă. Mesajele distribuite erau de genul: «Haideți să luăm pe sus mașina Poliției și să mergem la Guvern, că altfel nu se mai poate», «Haideți să luăm topoarele și să mergem pe jos la Guvern», «Bătaia este ruptă din rai, haideți să punem mâna pe lopeți și pe topoare și să ne facem dreptate». E evident că aceste mesaje incită la violență și facem tot ce putem pentru a identifica persoanele care transmit aceste mesaje“, a declarat ieri șeful Poliției Române.

Acuzațiile Europol

Declarațiile șefului Poliției Române vin după ce Sindicatul Europol a susținut că politicienii au pus polițiștii și jandarmii să oprească prin orice mijloace fermierii și transportatorii să intre în București și să îi împiedice să blocheze drumurile publice. „Coaliției de guvernământ îi este frică de democrație“ și se folosește de oamenii legii pentru a intimida, au mai susținut reprezentanții polițiștilor. „Din păcate, după acțiunile dispuse de ministrul Predoiu și secretarul de stat Despescu, sunt create premisele unui nou «10 august»“, au precizat sindicaliștii.

„Da, ne-au pus politicienii să fugărim fermierii și transportatorii. Să le blocăm accesul pe drumurile publice, să îi oprim ca nu cumva să ajungă în fața Guvernului, să-și exercite dreptul de a manifesta, prevăzut de art. 39 din Constituție. De ce facem referire tocmai la Constituție? Pentru că polițiștii și jandarmii, la începutul carierei, JURĂ să apere Constituția, chiar cu prețul vieții!“, a susținut sindicatul Europol.

Câțiva instigatori

La rândul lui, prefectul Capitalei, Rareș Hopincă, a declarat că protestatarii nu vor să ajungă în Capitală, ci „sunt doar câțiva instigatori care încearcă să-i convingă pe manifestanți să forțeze barajele“. „Au existat, cel puțin în weekend, încercări de a forța barajele, realizate de persoane care instigă la violență, nu de protestatari. Acesta e marele risc. Apelul nostru e fix în aceeași direcție – să nu se lase instigați de cei care vor să instige la fapte antisociale. Nu se dorește intrarea în Capitală. Sunt niște revendicări, toate au fost prezentate sâmbătă ministrului Agriculturii și majoritatea au fost acceptate și a fost convenit un calendar ferm de implementare. Deci, despre aceste revendicări, majoritatea sunt rezolvate, dialogul continuă“, a precizat Rareș Hopincă.

Între timp, fermierii și transportatorii și-au extins mișcările de protest după ce au constatat că negocierile nu dau rezultate. Astfel, între altele, aceștia protestează lângă București, la Afumați, Moravița, Mureş, Nădlac, Vama Siret, Dolj și Iași. La intrările în Capitală continuă să fie filtre ale Poliției și Jandarmeriei, manifestanții neavând autorizație de protest în București. Circulaţia era ieri restricţionată pe prima bandă, pe ambele sensuri, în localitatea Afumaţi din judeţul Ilfov, fiind ocupată de autocamioane.

În acest context, premierul Ciolacu spune că a cerut urgentarea elaborării actelor normative care să rezolve problemele semnalate de fermieri și transportatori.

Poliția germană are o altă atitudine

Protestatarii români par a urma modelul agricultorilor germani care s-au adunat luni la Berlin pentru a încheia o săptămână de acțiuni de masă împotriva planurilor guvernului lui Olaf Scholz de a reduce scutirile fiscale pentru sectorul lor. Peste 5.000 de tractoare au ajuns în Capitală, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a poliției. Ieri, de la jumătatea dimineții, în tot orașul se auzeau claxoane de la tractoarele manifestanților care intenționau să se îndrepte spre Poarta Brandenburg, în centrul orașului.

Numai că abordarea poliției din Germania față de protestatari este total diferită față de cea afișată de autoritățile române. Ofițerii germani par să vină în sprijinul protestatarilor și nu au o prioritate în deschiderea dosarelor penale. Concret, în timpul nopții, poliția berlineză a postat un mesaj pe X, semnalând aglomerația pe una dintre principalele artere centrale ale orașului. „Dragi fermieri! Nu mai este loc pentru proteste pe strada 17 iunie. În Piața Olimpică (lângă stadionul olimpic de la periferia orașului), mai sunt încă locuri de parcare disponibile“, a scris poliția pe rețeaua de socializare.

Mai multe pentru tine:
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM