Protest în Piaţa Universităţii faţă de cei consideraţi responsabili pentru moartea poliţistului Bogdan Gigină: „Oprea, demisia!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţistul Bogdan Gigina a fost înmormântat cu onoruri militare FOTO Adevărul

Moartea tânărului poliţist motociclist Bogdan Gigina, aflat în coloana oficială a ministrului Afacerilor Interne Gabriel Oprea, scoate oamenii în stradă. „NU abuzului de putere! Oprea, demisia!” este titlul evenimentului de pe Facebook, prin care bucureştenii şi nu numai sunt invitaţi duminică, de la ora 14.00, în Piaţa Universităţii, pentru a cere demisia ministrului.

Gabriel Oprea este considerat de protestatari responsabil pentru moartea motociclistului care îi deschidea coloana.

”Considerăm total inacceptabil abuzul de putere de care se face vinovat Gabriel Oprea, ministru de interne şi vice-premier în Guvernul României. Suntem indignaţi văzând tentativele de muşamalizare a tragediei de către reprezentanţi ai guvernului, ministerului şi unei părţi a mass-mediei. Deplângem moartea la datorie a unui tânăr poliţist, o moarte pentru care Gabriel Oprea se află în culpă morală şi instituţională”, se precizează pe pagina evenimentului de pe Facebook.

”Dorim o anchetă liberă de influenţă politică şi realizată în deplină transparenţă. Dar înainte de acest lucru cerem demisia lui Gabriel Oprea din toate funcţiile executive pe care le ocupă. Salutăm evenimentele comemorative în memoria lui Bogdan Gigină, organizate de către Comunitatea Bicicliştilor şi respectiv Comunitatea Motocicliştilor. Împreună spunem NU abuzului de putere! Acesta este un eveniment ne-partizan, al simplilor cetăţeni care condamnă abuzurile oricărui demnitar aflat în poziţie de putere”, mai scriu organizatorii protestului.

Primele declaraţii ale lui Gabriel Oprea în cazul poliţistului mort

Poliţistul Gigină făcea parte din coloana oficială a vicepremierului Gabriel Oprea

Poliţistul a murit într-un accident tragic, la doar 28 de ani, la un an de la nunta sa. El făcea parte din coloana oficială a vicepremierului Gabriel Oprea şi, în seara de marţi, deschidea drumul coloanei, când a căzut cu motocicleta într-o groapă de pe strada Ştirbei Vodă din centrul Capitalei. În noaptea în care a avut loc accidentul ploua în Bucureşti, ceea ce afectează vizibilitatea în trafic, în special pentru motociclişti, care nu au ştergătoare de parbriz.

„În momentul în care eşti pe motocicletă, vizibilitatea este mult mai redusă decât la volanul unei maşini, în special noaptea, pe ploaie. Şi este şi mai complicat atunci când poliţistul deschide coloana pe motocicletă pentru că acesta trebuie să fie atent la trafic, să facă loc, să dea din mâini şi să meargă cu viteză”, au povestit colegii lui Gigina.

Aceştia au adăugat că gropile de pe Ştirbei Vodă nu erau semnalizate cu lumini aşa cum ar fi trebuit şi Gigină efectiv nu a avut timp să vadă gardurile care împrejmuiau cele trei gropi adânci cât nişte cratere. „Şi mai tragic este că poliţistul care coordona misiunea ar fi fost chiar naşul lui Bogdan Cosmin Gigină. El a oprit după accident”, au mai mărturisit cei prezenţi la priveghiul care a avut loc joi.

Mai multe pentru tine:
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă