Prorectorul Universităţii „Spiru Haret“, reţinut de DIICOT, împreună cu alte cinci persoane. Lista lungă a acuzaţiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prorectorul Universităţii Spiru Haret şi alte 5 persoane au fost reţinute după ce miercuri s-au efectuat 76 percheziţii pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Braşov, Bistriţa-Năsăud, Ilfov, Giurgiu, Călăraşi, Vaslui, Satu Mare, Ialomiţa, Timişoara, Dâmboviţa, Botoşani, Cluj şi Mureş, dintre care 13 la sediile unor instituţii de învăţământ superior.

”S-a constatat că, pe parcursul anului universitar 2018-2019, unul dintre prorectorii instituţiei de învăţământ, împreună cu secretari ai unor facultăţi din cadrul universităţii, angajaţi care aveau acces la grilele de examen, precum şi alte cadre din conducerea universităţii, inclusiv cadre didactice direct implicate în evaluarea finală a studenţilor, au constituit un grup infracţional organizat în scopul comiterii de infracţiuni de corupţie, infracţiuni de serviciu, falsuri intelectuale, uz de fals, divulgarea de informaţii nepublice, însuşirea, fără drept, în întregime sau în parte, a operei unui alt autor şi prezentarea ei ca o creaţie intelectuală proprie”, a motivat DIICOT.

Se pare că ţinta au fost examenele şi restanţele din anul 2018-2019.

”Prin această activitate infracţională vastă, membrii grupării infracţionale au urmărit facilitarea promovării frauduloase de către foarte mulţi studenţi/masteranzi, atât a examenelor universitare anuale sau/şi examene restante cât fraudarea inclusiv a sesiunilor de licenţă si master, organizate pe parcursul anului universitar 2018-2019.

Astfel, în schimbul obţinerii de diverse foloase materiale, au procedat la îndeplinirea defectuoasă, neîndeplinirea sau îndeplinirea unor acte contrare ce ţin de îndatoririle de serviciu, facilitând promovarea frauduloasă a examenelor susţinute de foarte mulţi studenţi ai universităţii, atât cu ocazia susţinerii anumitor examene restanţe/credite, cât şi cu ocazia organizării sesiunii de licenţă/master aferente anului universitar 2018-2019 din toamna anului curent.

Pe parcursul anchetei au rezultat date de natură să ateste faptul că astfel de activităţi infracţionale sunt derulate în cadrul universităţii de foarte mulţi ani (cel puţin de la nivelul anului 2012) şi au privit nu numai fraudarea unor sesiuni de licenţă cât şi a examenelor obişnuite aferente anilor universitari, existând situaţii când studenţii, viitori licenţiaţi, nici măcar nu au trecut vreodată pe la cursuri şi nu au participat personal la susţinerea examenelor la materiile şi disciplinele respectivelor facultăţi”, a comunicat DIICOT.

Se suspectează că cel care ar fi coordonat activitatea ar fi fost prorectorul universităţii.

”În raport de poziţia de conducere ocupată în cadrul universităţii şi de influenţa pe care o putea exercita atât asupra angajaţilor acesteia cât şi asupra cadrelor didactice/profesori, prorectorul instituţiei de învăţământ superior coordona în mod direct activităţile infracţionale.

Secretarii, persoane de încredere ai prorectorului, răspundeau şi erau implicaţi de regulă după caz, în facilitarea obţinerii grilelor cu întrebările şi răspunsurile de la examen, traficarea influenţei pe lângă anumiţi profesori pentru promovarea frauduloasă a examenelor restante/credite, facilitarea obţinerii de lucrări de licenţă deja întocmite etc.

În continuare, grilele cu întrebări/răspunsuri, precum şi lucrările de licenţă/master ajungeau în posesia prorectorului, care mai departe, contrar legii si atribuţiilor prevăzute de normele aplicabile, în schimbul unor foloase materiale, le furniza persoanelor interesate (studenţi/persoane intermediare), în scopul utilizării şi promovării frauduloase a examenelor (de an/sesiune de licenţă)”, a anunţat DIICOT.

Mai multe pentru tine:
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”