Proprietarul terenului fostei ferme de porci de la Periş, „ars” la buzunar de Garda de Mediu şi cu plângere la Parchet. Costel Alexe: „Mi se pare o măsură justă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine: Adevărul

Proprietarul fostei ferme de porci din localitatea Periş, Ilfov – acolo unde a avut loc un incendiu, iar în urma acestuia aerul din Bucureşti şi împrejurimi a fost poluat – a fost amendat de Garda de Mediu şi s-a ales cu o plângere penală, informează un comunicat al Ministerului Mediului.

„Operatorului i-au fost dispuse măsuri de ecologizare a perimetrului, cu termen de finalizare 30 iunie 2020. Cu puţin timp în urmă incendiul a fost stins de echipele ISU. Zona este încă supravegheată de două autospeciale şi de laboratorul mobil de monitorizare a calităţii aerului”, se arată în comunicatul Ministerului Mediului.

„Suntem în plină pandemie de coronavirus. E important să avem cu toţii conştiinţă de mediu înainte de a incendia deşeuri, anvelope sau vegetaţie. Să facem orice care ne poate face trecerea mai uşoară prin această perioadă. Vreau să înţeleagă toată lumea că autorii acestor incendii, dar şi proprietarii terenurilor incendiate, sunt direct răspunzători pentru disconfortul provocat populaţiei şi pentru daunele de mediu produse. Sesizarea penală în cazul de la Periş mi se pare o măsură justă”, a declarat Costel Alexe, ministrul Mediului.

Ministrul spune că inspectorii de mediu se confruntă în ultima perioadă cu multe incendieri ale vegetaţiei, ale deşeurilor sau chiar ale anvelopelor, aceste fapte având autori necunoscuţi.

„Acestea sunt extrem de periculoase pentru populaţie pentru că îi crează un mare disconfort şi riscă să pună în pericol chiar viaţa sau bunurile acesteia. Riscul este cu atât mai mare cu cât cei care ard miriştile nu asigură şi supravegherea şi, de cele mai multe ori, aceste incendii scapă de sub control şi se extend”, a mai spus Costel Alexe.

Incendiul a făcut aerul irespirabil

Reamintim că, în urmă cu două zile, un incendiu de proporţii s-a produs pe circa 30.000 de mp la o fostă fermă de porci din Periş, judeţul Ilfov. Incendiul de vegetaţie din acest perimetru s-a extins, inclusiv la fostele bataluri de dejecţii, iar populaţia din zonă a resimţit mirosul greu şi extrem de deranjant.

Echipele ISU au intervenit pentru stingerea incendiului iar Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului a monitorizat cu laboratorul mobil, în cursul întregii zile de ieri, concentraţiile din aer în localităţile din proximitatea incendiului. Măsurătorile nu au depistat depăşirea valorilor limită a poluanţilor, prin urmare laboratorul mobil a fost mutat şi în comuna Corbeanca, pentru a monitoriza valorile de calitate a aerului.

Pe parcursul nopţii staţiile de monitorizare a calităţii aerului din Bucureşti au înregistrat, în aceeaşi perioadă, pe fondul scăderii vitezei vântului şi a dispersiei slabe, creşteri ale concentraţiilor medii orare de PM 10, PM 2,5 şi NO2, dar nu au depăşit valorile limită. 

Conform simulărilor Administraţiei Naţionale de Meteorologie privind evoluţia norului de fum, se apreciază că, în cursul nopţii trecute şi astăzi, circulaţia aerului va fi relativ slabă (sub 25 km/h) şi se va realiza predominant dinspre vest-sud-vest către est-nord-est, ceea ce înseamnă că evoluţia norului de fum va fi de relativă staţionare în zona de nord a Capitalei.

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat