Proiect PSD-PNL: Jandarmeria va primi puteri sporite, de cercetare judiciară, percheziţionări şi conducere la sediu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jandarmi Foto: Mircea Barbu

Un număr de 120 de parlamentari PSD şi patru PNL au depus în Senat o lege care acordă Jandarmeriei puteri sporite, pentru adaptarea la actualele necesităţi, precum dreptul de a identifica persoane, a efectua cercetare judiciară, a percheziţiona autovehicule şi a chema sau conduce persoane la sediu.

Iniţiatorii susţin că actuala lege este neclară şi nu acordă explicit aceste puteri, ci doar implicit, motiv pentru care jandarmii au trebuit să dea explicaţii din cauza unor "aşa-zise abuzuri".

 Proiect prevede mai multe actualizări ale actualei legi privind funcţionarea Jandarmeriei, dar acordă şi noi puteri forţelor de ordine. Astfel, ministrul Afacerilor Interne, cu avizul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, desemnează jandarmi care au calitatea de organe de cercetare ale poliţiei judiciare, care vor putea întreprinde acţiuni de cercetare.

Pe lângă puterea de a legitima persoane, jandarmii ar putea, prin această lege, şi să "stabilească identitatea persoanelor care încălcă dispoziţiile legale ori despre care există suspiciuni rezonabile că pregătesc sau au comis o faptă ilegală"

Proiectul permite ca jandarmii să invite la sediul unităţilor/structurilor Jandarmeiri Române persoanele a căror prezenţă este necesară pentru îndeplinirea atribuţiilor, dar şi să îi "conducă", în caz de nevoie. Dacă aceste persoane se împotrivesc, jandarmii vor putea folosi forţa pentru a-i duce la sediu.

"În cazul nerespectării dispoziţiilor date de jandarm, acesta este îndreptăţit să folosească forţa", scrie în proiect.

O nouă prerogativă ar fi oprirea şi controlul vehiculelor, jandarmii urmând să poată să percheziţioneze vehicule, dar şi să efectueze înregistrări audio-video ale persoanelor, pentru a le pune la dispoziţia organelor judiciare, în special în cazul unor adunări mari de oameni, precum proteste sau competiţii sportive.

Jandarmii vor primi atribuţii şi în cazul animalelor periculoase, primind drept de a folosi arme tranchilizante sau letale împotriva lor, fie în lupta contra braconajului, fie în cazul efectuării unor intervenţii.

Proiectul prevede şi că Jandarmeria Română poate selecţiona şi pregăti pentru nevoile proprii rezervişti voluntari în limita posturilor prevăzute în statele de organizare, aprobate potrivit competenţelor, ei urmând să aibă calitatea de militari.

Iniţiatorii doresc ca jandarmii, precum şi personalul contractual, să aibă dreptul la asistenţă psihologică gratuită, dar şi obligaţia de a se supune controalelor periodice.

Potrivit expunerii de motive, multe dintre aceste noi prerogative erau necesare deoarece legea le permitea implicit, dar nu şi explicit.

"În forma iniţială a legii în discuţie, în vigoare la această dată, s-a omis introducerea, în mod expres, a unor drepturi şi obligaţii ale personalului Jandarmeriei ce constau, în principal, în desfăşurarea unor activităţi care sunt complementare atribuţiilor specifice prevăzute de lege şi, fără de care, acestea nu pot fi îndeplinite", spun iniţiatorii.

Ei atrag atenţia asupra faptului că, de multe ori, jandarmii au fost acuzaţi de acţiuni "aşa-zis abuzive", când îşi îndeplineau misiunile, fiind victime ale unui "disconfort psihic", şi de aceea legea trebuie clarificată.

"Nu de puţine ori, personalul Jandarmeriei a fost subiectul unor plângeri ale cetăţenilor ca urmare a exercitării, aşa-zis abuzive, a drepturilor menţionate (...), care au avut ca rezultat crearea unui disconfort psihic al acestora cauzat de necesitatea prezentării în faţa organelor de urmărire penală, cu repercusiuni în îndeplinirea normală a atribuţiilor de serviciu", scrie în expunerea de motive.

Proiectul a fost iniţiat de 120 de parlamentari PSD, însă nu este semnată şi de liderul Liviu Dragnea, dar şi de patru parlamentari PNL: Leon Dănăilă, Iancu Carcota, Carmen Hărău, Nicoleta Pauliuc şi Alexandru Pereş.

Iniţiativa este înregistrată în Senat, Camera Deputaţilor urmând a fi for decizional.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort