Proiect al raportului MCV: parlamentarii trebuie obligaţi prin Constituţie să respecte legile şi deciziile magistraţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhivă

Independeţa Justiţiei din România ar putea fi pusă în pericol dacă parlamentarii nu vor fi obligaţi să respecte legile şi deciziile judecătoreşti, prin intermediul unei prevederi în acest sens, inclusă în Constituţie. Aceasta este cea mai importantă recomandare a Comisiei Europene cu privire la progresele înregistrate în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), conform Digi 24.

Potrivit unei schiţe a raportului, obţinută de către postul Digi24, România este criticată încă de la începutul documentului asupra evoluţiilor nefericite pe care le-a înregistrat cu privire la respectarea independenţei justiţiei, după încercările Parlamentului care a modificat anul trecut Codul Penal.

„În decembrie 2013, decizii ale Parlamentului au amintit că principiile de substanţă şi obiectivele reformei sunt departe de a fi înţelese şi respectate”, notează Comisia Europeană despre România în schiţa raportului MCV.

Curtea Constituţională este una dintre instituţiile cărora raportul MCV le atribuie un rol extrem de important în apărarea principiilor statului de drept.

Curtea Constituţională, „arbritru” esenţial

„Provocarea autorităţii Curţii Constituţionale din vara lui 2012 nu s-a mai repetat, iar Curtea şi-a consolidat, mai degrabă, rolul de important arbitru. Curtea va continua să aibă un rol-cheie în apărarea principiilor statului de drept, precum separaţia puterilor în stat, inclusiv în ceea ce priveşte viitoare discuţii despre revizuirea Constituţiei”, se mai noteaza in schita raportului MCV, potrivit Digi24.

De asemenea, Comisia Europeană scrie că CSM-ul trebuie să aibă capacitatea de a-şi exprima opinia asupra schimbărilor din sistemul judiciar.

„Având în vedere că este de aşteptat ca dezbaterile despre Constituţie să continue anul acesta, va fi important ca CSM să aibă oportunitatea de a-şi spune părerea despre tot ceea ce ţine de sistemul judiciar. În particular, va fi nevoie de excluderea schimbărilor care dau posibilitatea politicienilor să influenţeze conducerea sistemului judiciar sau să pună la încercare independenţa sau autoritatea justiţiei”, mai notează schiţa raportului.

ANI, lăudată de raportorii CE

Un alt parcurs pozitiv înregistrat de România, conform Comisiei Europene, este şi activitatea ANI, care şi-a sporit rezultatele.

Agentia Naţională de Integritate şi-a menţinut parcursul pozitiv si şi-a sporit rezultatele în ciuda atacurilor aproape permanente ale politicienilor. Atacurile au coincis de cele mai multe ori cu anchete ale ANI în cazurile celor care au lansat astfel de atacuri. (...) Guvernul trebuie să acorde ANI întregul sprijin legislativ pentru îmbunătăţirea cadrului de lucru al acestei instituţii”, scrie Comisia Europeana.

O altă recomandare din schiţa proiectului MCV este că Parlamentul să nu mai încerce să modifice legislaţia care ar putea cauza conflicte de interese.

„Parlamentul trebui să se abţină de la încercări de a crea privilegii în privinţa incompatibilităţilor şi să nu modifice reglementările privind conflictul de interese. Guvernul trebuie să asigure implementarea sistemului integrat al ANI, de prevenire a conflictelor de interese în achiziţiile publice”, se mai arată în raportul preliminar MCV.

Rezerve privind lupta anticorupţie

Comisia Europeană se arată rezervata cu privire la progresele României înregistrate în lupta anti-corupţie.

„Rămân valabile îngrijorirările cu privire la independenţa justiţiei şi există numeroase exemple de rezistenţă la integritate şi măsuri anticorupţie, la nivel politic şi la nivel administrativ. Amendamentele grăbite şi lipsite de transparenţă la Codul penal adoptate în decembrie 2013 au dat naştere la îngrijorirări legate de regimul combaterii corupţiei, deşi Curtea Constituţională le-a declarat neconstituţionale”, se mai notează în schiţa raportului MCV.


Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Comisia Europeană: Raportul MCV va fi publicat pe 22 ianuarie

Raportul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) pentru România va fi publicat miercuri, 22 ianuarie, asta a declarat luni purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene (CE), Mark Gray. Tot miercuri va avea loc şi Colegiul Comisarilor, care va aproba varianta finală a raportului.

Băsescu: Tratatul de aderare la Schengen nu prezintă condiţii legate de MCV

Preşedintele Traian Băsescu a declarat miercuri, în cadrul întâlnirii anuale cu Şefii Misiunilor Diplomatice, că aderarea României la Schengen nu depinde de raportul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV).

Comisia Europenă: Politicienii trebuie să fie egali în faţa legii. Amendamentele la Codul Penal din România, în raportul MCV din ianuarie

Direcţia Generală pentru Justiţie, condusă de comisarul Viviane Reding, a refuzat să comenteze amendamentele aduse Codului Penal din România, declarând că acestea vor fi reflectate în raportul de Cooperare şi Verificare (MCV) din luna ianuarie, după cum a precizat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Mark Gray, în cadrul unei conferinţe de presă.

Comisia Europenă: Politicienii trebuie să fie egali în faţa legii. Amendamentele la Codul Penal din România, în raportul MCV din ianuarie

Direcţia Generală pentru Justiţie, condusă de comisarul Viviane Reding, a refuzat să comenteze amendamentele aduse Codului Penal din România, declarând că acestea vor fi reflectate în raportul de Cooperare şi Verificare (MCV) din luna ianuarie, după cum a precizat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Mark Gray, în cadrul unei conferinţe de presă.

Mai multe pentru tine:
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro