Programul Rabla gâfâie. Piaţa auto second hand ia avânt

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Românii nu se înghesuie să-şi dea maşinile vechi la casat ca să-şi cumpere un autoturism nou

Pe fondul unei pieţe auto prăbuşite de epidemia cu noul coronavirus, programul Rabla care funcţionează din luna martie pare total neputincios.

Concret, în prima parte a anului, în România, la fiecare maşină nouă cumpărată au apărut alte patru second-hand. Astfel, numărul înmatriculărilor de autoturisme noi a scăzut în România cu 31,43%, în primele cinci luni ale anului, în comparaţie cu aceeaşi perioadă din anul anterior, în timp ce pe segmentul de second hand diminuarea fost de numai aproape 16%, la nivel comparativ, reiese din statistica Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

Conform datelor centralizate, în intervalul ianuarie - mai 2020, au fost înmatriculate pe plan local 39.455 de autoturisme noi, în comparaţie cu cele 57.538 de unităţi, consemnate în primele cinci luni din 2019.

Mai mult, scăderea vânzărilor de maşini noi s-a accentuat în luna mai. Astfel, potrivit sursei citate, în cursul lunii trecute a acestui an, în România au fost înmatriculate 7.155 de autoturisme noi, în scădere cu 45,51% faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent. 

La capitolul autoturisme rulate, în intervalul ianuarie - mai 2020 au fost înmatriculate, în România, 154.941 de unităţi, în scădere cu 15,83% faţă de aceeaşi perioadă din 2019. Din acest total, 38.652 de unităţi sunt din gama Volkswagen, mai puţin cu 14,28% în comparaţie cu primele cinci luni ale anului precedent.

Oferte atractive

Astfel, specialiştii consideră, că deşi are oferte mai atractive faţă de anul trecut, în contextul pandemiei cu noul coronavirus, Programul Rabla are un efect minim asupra pieţei auto în 2020. Acest lucru se întâmplă tocmai după ce Guvernul a anunţat suplimentarea numărului finanţărilor pentru achiziţionarea de maşini noi, nepoluante. Astfel, în acest an, cetăţenii au la dispoziţie  până la 60.000 de vouchere dacă au o maşină mai veche de opt ani pe care sunt gata să o dea la fier vechi. 

Valoarea unui voucher clasic a rămas la 6.500 de lei, acesta putând fi cumulat, în funcţie de motorizare, cu un ecobonus de 1.000 de lei sau de 1.700 lei pentru maşinile hibrid. Totodată, s-a menţinut ecobonusul de 10.000 de euro acordat la achiziţionarea unei maşini nepoluante, 100% la sută electrică.

Avem aproape 9 milioane de autovehicule

Datele DRPCIV arată că, în 2019, la nivel naţional, erau înmatriculate aproximativ 8,75 de milioane de autovehicule, din care peste 6,9 milioane de autoturisme. Numai în Capitală, numărul autovehiculelor înmatriculate, anul trecut, ajunsese la aproximativ 1,46 de milioane de unităţi, iar din acest total 1,169 milioane de unităţi erau încadrate la categoria autoturisme.

Statistica oficială menţionează că, la finele anului 2019, pe drumurile din România circulau 4,344 milioane de autovehicule cu motoare pe benzină, respectiv 3,895 milioane de maşini diesel.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă