Profesoară la Medicină și fostă șefă la CNAS Galați, acuzată că a luat mită pentru subiectele la rezidențiat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O profesoară de la Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității „Dunărea de Jos” din Galați este cercetată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) - Serviciul Teritorial Galați pentru luare de mită. Profesoara a fost plasată sub control judiciar pentru 60 de zile. În cauză sunt efectuate cercetări și față de alte cadre universitare.

Peste 9000 de euro ar fi luat mită profesoara FOTO Arhivă Adevărul

„Ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciile Județene Anticorupție Galați și Brăila, la delegarea și sub coordonarea procurorilor Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Galați au efectuat ieri, 16 ianuarie 2025, percheziții domiciliare în 9 (nouă) locații, reprezentând sediile unor instituții publice și domiciliile unor persoane fizice într-o cauză penală privind suspiciuni de luare de mită și alte infracțiuni posibil săvârșite de o persoană, profesor universitar doctor în cadrul Facultății de Medicină și Farmacie a Universității „Dunărea de Jos” din Galați, președinte al comisiei de examinare pentru obținerea titlului de farmacist specialist și coordonator al grupei de rezidențiat în specializarea Farmacie Generală”, a informat Direcția Generală Anticorupție într-un comunicat de presă. 

Potrivit sursei citate, „în cauză a fost dispusă punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 16 ianuarie 2025, față de inculpata în cauză, reținându-se în sarcina acesteia infracțiunea de luare de mită și de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații nedestinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, săvârșită în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite”.

Precizările procurorilor 

„Din cercetări au rezultat date și probe care conturează faptul că, în contextul examenului de rezidențiat ce urma să se desfășoare în luna noiembrie 2024, inculpata, în calitățile menționate, ar fi acceptat la data de 10 octombrie 2024, promisiunea oferirii sumei de 9.200 de euro de la o rezidentă farmacistă și candidată la examen, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, facilitând candidaților înscriși la examen promovarea în mod fraudulos, respectiv obținerea titlului de specialist farmacist, prin remiterea subiectelor de examen.

În acest sens, la data de 15 octombrie 2024, inculpata ar fi furnizat în avans, aceleiași rezidente candidate la examen, subiectele, pentru a le distribui celorlalți rezidenți care ar fi oferit bani în scopul fraudării examenului, în condițiile în care aceste informații nu erau destinate publicității la acea dată.

Astfel, la data de 08 noiembrie 2024, a avut loc examenul de rezidențiat pentru specializarea Farmacie Generală în cadrul Facultății de Medicină și Farmacie a Universității „Dunărea de Jos” din Galați, la care au participat 29 de rezidenți farmaciști între care și rezidenta farmacistă menționată anterior, toți fiind declarați admiși, cu medii peste 8”, a mai indicat sursa citată.

Totodată, potrivit rechizitoriului, „pe parcursul desfășurării examenului, candidații rezidenți ar fi fost lăsați de membrii comisiei de examen să utilizeze surse de informare (telefoane mobile, smartwatch-uri și notițe în format scris) pentru rezolvarea subiectelor de examen.

În aceste condiții, la data de 16 ianuarie 2025, soțul inculpatei ar fi primit de la o persoană apropiată rezidentei menționate, suma totală de 9.200 de euro cu titlu de mită, pentru inculpată, în scopul descris anterior”.

„Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpata trebuie să respecte o serie de obligații, între care:

- să nu depășească limita teritorială a țării, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului,

- să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar”, a arătat sursa citată. 

În cauză se efectuează cercetări și față de alte cadre universitare din cadrul Facultății de Medicină și Farmacie a Universității „Dunărea de Jos” din Galați, a mai precizat DGA. 

Precizările Universității Dunărea de Jos din Galați

„În contextul informațiilor recente furnizate de Direcția Națională Anticorupție – Serviciul teritorial Galați, referitoare la punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar față de doamna Olimpia Buzia-Dumitriu, profesor universitar doctor la Facultatea de Medicină și Farmacie din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, instituția noastră dezavuează și condamnă categoric orice formă de corupție, inclusiv luarea de mită sau utilizarea incorectă a informațiilor confidențiale.

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați subliniază că orice abatere de la normele de etică academică va fi tratată cu maximă seriozitate. De asemenea, vom aplica cu celeritate toate măsurile ce se impun, conform regulamentelor interne ale UDJG.

Reafirmăm că actele de corupție nu își au locul în mediul universitar, iar respectul față de lege, etică și moralitate reprezintă pilonii fundamentali ai activității noastre. Mulțumim membrilor comunității academice și publicului larg pentru sprijinul oferit în menținerea integrității și reputației instituției noastre”, a transmis Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate