Procurorul Marin Niţă a fost arestat preventiv pentru luare de mită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Magistraţii primesc, de obicei, pedepse cu suspendare

Curtea de Apel Bucureşti a decis, sâmbătă, arestarea preventivă pentru 29 de zile a procurorului Marin Niţă, de la Parchetul Judecătoriei Olteniţa, acuzat că ar fi luat mită de la o persoană pentru a da o soluţie favorabilă în dosarul în care aceasta era cercetată pentru instigare la înşelăciune.

Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a admis cererea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie de arestare preventivă a procurorului Marin Niţă şi a dispus emiterea unui mandat de arestare pe numele acestuia, pentru 29 de zile.

Totodată, instanţa a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile a complicelui procurorului, Gheorghiţă Iordache.

Deciziile de arestare preventivă a celor doi nu sunt definitive, putând fi contestate la instanţa supremă.
În timpul judecării cauzei de către magistratul Viorica Costiniu, aceasta a formulat o cerere de abţinere, solicitarea fiind respinsă ca nefondată.

Procurorul Marin Niţă, de la Parchetul Judecătoriei Olteniţa, a fost reţinut vineri de procurorii DNA, după ce a fost prins în flagrant luând mită 2.500 de euro, a doua tranşă din cei 5.000 de euro ceruţi pentru a da o soluţie favorabilă unei persoane cercetate pentru instigare la înşelăciune.

Alături de Niţă a fost reţinut şi Gheorghiţă Iordache, acesta fiind acuzat de procurorii anticorupţie de complicitate la luare de mită.

Potrivit procurorilor, în cursul lunii iunie, Marin Niţă, în calitate de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi, unde fusese delegat, a pretins de la un denunţător, direct şi prin intermediul lui Iordache, 5.000 de euro, cu titlu de mită, pentru a dispune faţă de denunţător o soluţie de netrimitere în judecată pentru instigare la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, într-o cauză penală pe care o avea în instrumentare.

După ce a primit de la denunţător 2.000 de euro, ca primă tranşă din banii pretinşi, Niţă a dispus faţă de denunţător scoaterea de sub urmărire penală şi i-a comunicat în scris soluţia.

Ulterior, Niţă a cerut să primească şi diferenţa de bani cerută, astfel că s-a întâlnit cu o persoană din anturajul denunţătorului, care i-a dat 2.500 de euro, reprezentând cea de-a doua tranşă. Niţă a fost prins în flagrant delict, în noaptea de joi spre vineri, în timp ce lua banii, scrie Mediafax.

"În demersul său, inculpatul Niţă Marin a fost sprijinit de inculpatul Iordache Gheorghiţă, care a intermediat atât relaţiile dintre procuror şi denunţător, cât şi pretinderea sumelor de bani cu titlu de mită", au precizat procurorii DNA.

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a avizat, vineri, arestarea preventivă a lui Niţă. Totodată, CSM l-a suspendat din funcţie pe procurorul Marin Niţă, ca urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale împotriva lui.

Citeşte şi:

Un procuror din Olteniţa a fost prins cu 5.000 de euro mită

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume