Procurorii DNA cer aviz pentru arestarea deputatului Ion Stan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
DNA a început urmărirea penală faţă de Ion Stan (stânga) pentru două infracţiuni de trafic de influenţă FOTO Adevărul

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au cerut ministrului Justiţiei să solicite Camerei Deputaţilor încuviinţarea arestării preventive a deputatului PSD Ion Stan, cercetat pentru trafic de influenţă.

"Astăzi, 27 noiembrie 2012, în baza datelor comunicate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, în temeiul art. 72 alin. 2 din Constituţia României (republicată), art. 24 Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor (republicată) şi art. 193 din Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994 (republicată) privind Regulamentul Camerei Deputaţilor, ministrul Justiţiei a transmis preşedintelui Camerei Deputaţilor solicitarea de încuviinţare a arestării preventive a domnului deputat Stan Ion, acuzat de săvârşirea a două infracţiuni de trafic de influenţă, ce fac obiectul unui dosar penal instrumentat de către procurorii anticorupţie", se arată într-un comunicat de presă al MJ.

Solicitarea a fost formulată în conformitate cu prevederile articolului 72 alineatul 2 din Constituţie, ale articolului 24 din Legea 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor (republicată) şi ale articolului 193 din Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994 (republicată) privind Regulamentul Camerei Deputaţilor, a precizat DNA.

DNA a început urmărirea penală faţă de Ion Stan pentru două infracţiuni de trafic de influenţă. În acelaşi dosar este urmărit penal şi şoferul deputatului, Florin Sarca, pentru complicitate la trafic de influenţă.

Procurorii DNA arată, în ordonanţa de începere a urmăririi penale, că Ion Stan a cerut 130.000 de lei de la persoana care l-a denunţat, bani care urmau să fie folosiţi pentru cumpărarea de combustibil pentru unele autoturisme ce urmau să fie folosite în campania electorală a deputatului. De asemenea, de banii respectivi urmau să fie cumpărate alimente care să fie împărţite alegătorilor în preajma alegerilor din 9 decembrie.

În schimb, Ion Stan i-a promis omului de afaceri că îi va obţine contracte cu statul, prin influenţa pe care o are asupra unor funcţionari cu putere de decizie.

"În zilele de 16, 19, 21 şi 22 noiembrie 2012, învinuitul Stan Ion a primit, prin intermediul lui Sarca Florin, patru tranşe a câte 15.000 lei fiecare, o parte din bani fiind folosiţi pentru achiziţionarea unor materiale de promovare ce urmau a fi împărţite în campania electorală", arată procurorii DNA.

Totodată, procurorii DNA îl cercetează pe Ion Stan şi pentru că ar fi primit, în perioada mai-iunie 2009, în mod indirect, în beneficiul PSD, produse pentru campania electorală în valoare de aproximativ 100.000 de euro.

Ion Stan a fost audiat la DNA pe 23 şi 26 noiembrie. Pe 23 noiembrie, întrebat dacă a discutat cu colegii de partid şi cu preşedintele PSD, Victor Ponta, despre dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, deputatul Ion Stan a spus că va discuta în 26 noiembrie cu aceştia despre cauza penală.

Totodată, Ion Stan a spus, răspunzând unei întrebări, că nu îşi va da demisia din Parlament şi că va continua campania electorală pentru un nou mandat de deputat într-un colegiu din Dâmboviţa.
Luni 26 noiembrie Ion Stan nu a mai făcut nici un fel declaraţii în faţa sediului DNA, menţionând doar că a onorat o invitaţie a procurorilor.

Inspectorii de integritate au declanşat, săptămâna trecută, procedura de verificare a averii deputatului PSD Ion Stan, au declarat pentru Mediafax surse oficiale.

În vârstă de 57 de ani, Ion Stan este deputat de Dâmboviţa, aflat la al treilea mandat consecutiv în Legislativ. El este vicepreşedinte al Comisiei parlamentare de control al activităţii SRI. De altfel, încă din 2000, de când a intrat în Parlament, el a activat în Comisia SRI, fiind în legislatura 2000-2004 preşedinte al acesteia.

În 1996, Ion Stan a fost şi prefect al judeţului Dâmboviţa.

De altfel, din 1996 şi până în acest an el a fost preşedintele Organizaţiei judeţene Dâmboviţa a PSD. În 19 iunie 2012, Biroul Permanent Naţional (BPN) al PSD a votat, cu unanimitate, schimbarea preşedintelui organizaţiei PSD Dâmboviţa Ion Stan cu noul preşedinte al Consiliului Judeţean, Adrian Ţuţuianu.

Totuşi, Ion Stan candidează din partea USL pentru un nou mandat de deputat într-un colegiu din Dâmboviţa, la alegerile din 9 decembrie.

Conform declaraţiei de avere din septembrie 2012, Ion Stan deţine şase terenuri intravilane, o casă de locuit în Târgovişte, o casă de vacanţă în Dâmboviţa şi un apartament în Constanţa.

În 2012 şi-a cumpărat un autoturism Dacia Duster. Are 28.078,61 lei într-un cont bancar, depre care menţionează că sunt bani moşteniţi de soţia sa. El deţine acţiuni la SC Alimentara Târgovişte pentru care în anul 2011 a încasat dividende de 26.652 lei. De asemenea, în ultimul an fiscal, Ion Stan a încasat indemnizaţia de deputat de 61.956 lei, iar soţia sa a obţinut un salariu de 29.015 lei de la Casa de Asigurări de Sănătate Dâmboviţa.
 

Mai multe pentru tine:
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă