Procurorii DIICOT au trimis dosarul „Caracal” la Pachetul General pentru confirmarea rechizitoriului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
DIICOT a trimis dosarul Caracal la Parchetul General FOTO: Mediafax/ Alexandru Dobre

DIICOT a trimis luni la Pachetul General rechizitoriul din dosarul „Caracal” pentru verificare şi confirmarea soluţiei. Este ultimul pas înainte ca dosarul să fie trimis în judecată.

Procurorul general interimar, Bogdan Licu, a constituit „un colectiv de procurori” care va examina dosarul şi va face propuneri pe care se va fundamenta decizia sa legată de eventuala trimitere la instanţă a rechizitoriului, conform unui comunicat de presă. 

Comunicatul oficial al DIICOT

În cursul zilei de azi, 13 ianuarie 2020, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (D.I.I.C.O.T.) a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (P.Î.C.C.J.) dosarul “Caracal”, împreună cu rechizitoriul întocmit, pentru verificarea sub aspectul legalităţii şi temeiniciei şi confirmării de către procurorul ierarhic superior.

În vederea soluţionării, procurorul general al P.Î.C.C.J., domnul Bogdan Dimitrie Licu, a constituit un colectiv format din procurori din cadrul Serviciului de îndrumare şi control (S.Î.C.) şi Secţiei de urmărire penală şi criminalistică (S.U.P.C.) – Biroul Criminalistică, care va examina actele de urmărire penală efectuate în cauză şi va întocmi un referat cu propuneri, referat care va sta la baza fundamentării deciziei procurorului general.

La începutul anchetei DIICOT, Gheorghe Dincă a susţinut că a ucis-o pe Alexandra Măceşanu, în vârstă de 15 ani, pe data de 25 iulie 2019 şi, ulterior, i-a incinerat corpul într-un butoi din curtea casei sale. De asemenea, el a afirmat că a ucis-o şi pe Luiza Melencu, de 18 ani, dispărută în luna aprilie 2019, iar resturile corpului le-ar fi aruncat la marginea unei păduri de lângă Caracal.

Ulterior, el şi-a schimbat declaraţia, în sensul că nu ar fi ucis-o pe Luiza Melencu, iar fata ar fi fost luată din casa lui de alte persoane.

În urma unei expertize ADN efectuate de INML s-a stabilit că fragmentele osoase găsite în cenuşa din butoiul metalic de la domiciliul lui Gheorghe Dincă aparţin Alexandrei Măceşanu, cu o probabilitate de 99,93%.

INML a efectuat o altă expertiză a fragmentelor osoase descoperite lângă o pădure din Caracal, însă specialiştii nu au reuşit să stabilească cui aparţine ADN-ul. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical