Procurorii care instrumentează dosarul „Ordonanţei 13”, reclamaţi la Inspecţia Judiciară de „Lumea Justiţiei”, un site apropiat Antenelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspecţia Judiciară, din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, verifică modul în care procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie intrumentează dosarul privind adoptarea Ordonanţei 13 de către Guvern. Sesizarea a fost făcută de firma Jurindex Media SRL, administrată de Adina Anghelescu şi Răzvan Savaliuc şi care editează site-ul Lumeajustitiei.ro.

Mihai Poliţeanu, unul dintre autorii sesizării DNA în urma căreia procurorii au deschis dosar penal în legătură cu adoptarea Ordonanţei 13 de către Guvern, a fost chemat luni la Inspecţia Judiciară (IJ) pentru a fi chestionat despre împrejurările depunerii sesizării penale.

Asta după ce pe 25 ianuarie, acesta împreună cu Elena Ghioc şi Răzvan Patachi, membri ai asociaţiei ”Iniţiativa România”, au depus un denunţ penal la DNA, în care îi acuză pe premierul Sorin Grindeanu şi pe ministrul Justiţiei, Florin Iordache, de favorizarea făptuitorului şi de prezentarea cu rea-credinţă de date inexacte Parlamentului sau preşedintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârşirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului.

Alin Bogdan Alexandru, purtătorul de cuvânt al Inspecţiei Judiciare, a confirmat, pentru „Adevărul“, că instituţia face verificări în urma reclamaţiei depuse de firma Adinei Anghelescu şi a lui Răzvan Savaliuc.

„Este o sesizare depusă de firma care editează Lumea Justiţiei. Se fac verificări cu privire la toate aspectele sesizate. Printre aspectele sesizate se numără inclusiv elemente legate de instrumentarea acelui dosar. Sunt verificări prealabile, în etapa aceasta se stabileşte dacă sunt indicii cu privire la săvârşirea unei abateri disciplinare. Ne aflăm într-o fază premergătoare cercetării disciplinare“, a explicat Alin Bogdan Alexandru. 

Mihai Poliţeanu spune că a avut o senzaţie de „deja vu“. „În urmă cu 10 ani, în zorii luptei împotriva corupţiei, după ce a explodat scandalul Caltaboşul - Remeş, eu şi câţiva colegi de la Freedom House am fost acuzaţi de Dan Andronic şi Victor Ciutacu că am fi făcut publice celebrele înregistrări video/audio când Remeş, Mureşan şi Ciorbă dădeau, intermediau şi luau mită pentru trucarea unei licitaţii. Şi atunci ne-am trezit cu un procuror de la CSM care voia detalii, şi atunci ni s-a aruncat un hârdău de lături în cap la Antena 3, şi atunci tot felul de ţăcăniţi şi ţăcănite ţeseau conspiraţii în loc să se concentreze pe activitatea infracţională a miniştrilor Guvernului. Time flies back, taberele sunt aceleaşi, am revenit la aceeaşi luptă de tranşee pentru a menţine stabilitatea legislativă şi instituţională a DNA, metodele sunt neschimbate, actorii sunt aceiaşi, măştile s-au mai schimbat. Am îmbătrânit şi eu şi alţii în aceeaşi piesă de teatru proastă. Partea bună e că atunci eram o mână de oameni din societatea civilă, ambasade şi Comisie care luptau pentru continuarea şi consolidarea anticorupţiei, astăzi suntem mulţi“, a scris Poliţeanu pe Facebook.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”