Procesul lui Victor Ponta. Rechizitoriul DNA: Înscrisurile depuse de Ponta „sunt copia fidelă, literalmente, inclusiv în privinţa greşelilor de ortografie după alte rapoarte”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au trimis în judecată, în stare de libertate, pe Victor Ponta, la data faptelor avocat, reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat "Ponta Victor-Viorel", în prezent prim-ministru, fiind acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracţiuni), complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată şi spălarea banilor.

Infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată privesc modul în care au fost realizate mai multe rapoarte de activitate juridică ce ar fi fost prestată de Victor Ponta ;i care au fost depuse la Fisc..

”În cursul lunii august 2011, în vederea depunerii la organele fiscale, inculpaţii Şova Dan Coman şi Ponta Victor-Viorel au întocmit în fals 16 înscrisuri corespunzătoare câte unei luni din intervalul septembrie 2007 - decembrie 2008, prin care atestau că Ponta Victor-Viorel ar fi desfăşurat diferite activităţi juridice în mai multe cauze ale SCA „Şova şi asociaţii” aflate pe rolul instanţelor de judecată. Cele 16 înscrisuri falsificate au fost tehnoredactate prin metoda «copy paste» după modelul înscrisurilor privind activitatea juridică desfăşurată de mai mulţi avocaţi din cadrul SCA Şova şi Asociaţii, avocaţi care au declarat că nu au conlucrat niciodată cu Ponta Victor-Viorel. În realitate, Ponta Victor-Viorel nu a efectuat nici una din activităţile respective, nici măcar în parte”, explică procurorii DNA, în comunicat.

Procesul lui Victor Ponta. Ce se arată în rechizitoriul DNA

Potrivit rechizitoriului, “în cuprinsul celor 16 înscrisuri sunt prezentate un număr de 36 de activităţi specifice profesiei de avocat pe care inculpatul Ponta Victor-Viorel a pretins că le-a efectuat în intervalul septembrie 2007 - decembrie 2008 în cadrul convenţiei de conlucrare după cum urmează: 10 activităţi de pregătire a unor dosare, 9 activităţi denumite discuţii în legătură cu unele dosare, 7 activităţi de studiu a unor dosare, 3 activităţi de redactare a unor concluzii scrise şi încă 7 alte activităţi. “

“În realitate, Ponta Victor-Viorel nu a efectuat nici una din activităţile respective, nici măcar în parte. Activităţile pretins a fi efectuate de inculpatul Ponta Victor-Viorel menţionate de acesta în rapoarte sunt copia fidelă, literalmente, inclusiv în privinţa greşelilor de ortografie, a activităţilor efectuate de cei patru avocaţi pentru clientul MFA Mizil. Din observarea cuprinsului celor 16 înscrisuri falsificate se constată aşa cum s-a arătat mai sus că activităţilor juridice menţionate în cuprinsul lor au fost tehnoredactate prin metoda „copy paste” după modelul activităţilor prestate lunar de avocaţii (…), (…), (…) şi (…) pentru clientul (…)", se mai arată în rechizitoriul DNA.

Este vorba de avocaţii Iacob Mihai Bogdan, Enache Mădălin, Popa Alina Nicoleta şi Constantin Marius Eduard din cadrul SCA „Şova şi Asociaţii” care au lucrat pentru clientul MFA Mizil.Cei patru apărători au fost audiaţi ca martori la DNA şi au declarat că au prestat activităţi de asistenţă şi reprezentare juridică pentru clientul MFA Mizil în 2007- 2008. De asemenea, „martorii au afirmat că nu au colaborat niciodată, în niciun fel, cu  Victor Ponta  în dosare de orice natură în cadrul SCA „Şova şi Asociaţii”.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile