Procesul de corupţie al preşedintelui CJ Harghita, amânat în urma deciziei CCR privind protocoalele cu SRI

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procesul preşedintelui Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a fost amânat, joi, la solicitarea apărătorilor, până la publicarea motivării deciziei Curţii Constituţionale a României (CCR) privind protocoalele dintre Ministerul Public şi SRI.

Avocatul lui Borboly Csaba, avocatul Sergiu Bogdan, a declarat presei că în acest dosar s-a aplicat protocolul, motiv pentru care trebuie aşteptată motivarea deciziei Curţii Constituţionale, informează Agerpres.

"După decizia CCR de ieri, care este nemotivată, practic Curtea, cel puţin la nivel teoretic, a constatat că cineva a trecut în domeniul puterii celeilalte. În esenţă, bănuiala este că acele protocoale, care au fost semnate, practic au adăugat la lege, au completat legea, adică Parchetul s-a transformat în legiuitor. Efectele pe care le va genera această hotărâre, fără îndoială că sunt foarte importante, ele nu pot fi deduse, trebuie expres formulate de către Curtea Constituţională. Ori, este clar că în acest dosar fără îndoială că s-a aplicat protocolul, există un răspuns chiar de la Parchet în acest sens pe o anumită componentă, motiv pentru care aşteptăm practic motivarea deciziei CCR, tocmai pentru a putea judecătorul să aplice în mod corect în cauză această hotărâre. Este un lucru cu care şi doamna procuror a fost de acord, e un lucru firesc", a declarat avocatul Sergiu Bogdan.

De asemenea la termenul de joi, judecătorul cauzei a dispus emiterea unei noi adrese către SRI, în care se cere ca serviciul să comunice dacă a pus în executare mandate de supraveghere tehnică sau a desfăşurat alte activităţi în acest dosar. Solicitarea vine ducă ce, spune avocatul Sergiu Bogdan, la precedenta cerere din partea instanţei, SRI a trimis un răspuns care este clasificat.

"La dosar a venit un răspuns de la SRI, la solicitarea fostului judecător al cauzei (...)şi am primit o hârtie că s-a depus un plic cu acte secrete la documentele secrete ale instanţei. Răspunsul de la SRI este clasificat, deci este un pachet la serviciul documente clasificate al instanţei. Nici eu, nici procurorul nu a avut acces. (...) Şi dacă s-ar putea uita procurorul la ele, sau judecătorul, nu ar putea să le folosească în sală, doar le citeşte şi atât. Într-o astfel de situaţie, judecătorul a revenit cu o adresă şi le-a spus celor de la SRI să îi comunice ceva ce poate folosi în sala de judecată, un răspuns public, aşa cum s-a întâmplat în toate dosarele, dacă SRI a pus în executare mandate de supraveghere în acest dosar şi ce alte activităţi a mai desfăşurat", a explicat avocatul Sergiu Bogdan.

La termenul din septembrie 2018, SRI a comunicat instanţei că nu a desfăşurat acte şi activităţi de urmărire penală în dosarul lui Borboly Csaba, apărătorii preşedintelui CJ precizând atunci că într-o adresă anterioară a DNA - Serviciul Teritorial Târgu Mureş se arată contrariul celor precizate în răspunsul SRI.

La termenul din noiembrie 2018, judecătorul cauzei a dispus emiterea unei noi adrese în care SRI să fie întrebat în mod expres dacă a pus în executare mandate de supraveghere tehnică, dacă a pus în executare mandate de siguranţă naţională emise de ICCJ, în baza legii siguranţei naţionale, şi dacă a pus în executare ordonanţele provizorii de supraveghere emise de procurori DNA Târgu Mureş.

Potrivit DNA Târgu Mureş, Borboly Csaba a fost trimis în judecată, alături de alte 12 persoane, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată şi calificată - câte trei acte materiale, instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată şi calificată - trei acte materiale, două infracţiuni de fals intelectual şi denunţare calomnioasă.

Aceeaşi sursă susţine că prejudiciul total produs judeţului Harghita, ca urmare a activităţilor inculpaţilor, desfăşurate în anii 2010 şi 2011, este de 4.883.855,96 lei (echivalentul a 1.138.428 euro la cursul de la acea dată).

Trei dintre inculpaţi şi-au recunoscut vina şi au fost condamnaţi, iar în cazul celorlalţi zece, procesul continuă.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani