Principalii suspecţi pentru uciderea şi incendiarea cadavrului Mihaelei Mircea, aduşi, joi, în instanţă. Curtea de Apel decide dacă rămân sau nu după  gratii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine: Adevărul / Ionuţ Mureşan

Cei trei suspecţi care au fost arestaţi preventiv pentru uciderea Mihaelei Mircea, femeia al cărui trup a fost incendiat pe un câmp din Giurgiu, vor fi aduşi, joi dimineaţă, la Curtea de Apel Bucureşti. Instanţa va lua în discuţie contestaţiile făcute de surorile Elena şi Silivia Constantin, precum şi de Giani Dinu Alexandru împotriva deciziei de arestare preventive.

Cei trei vor fi judecaţi cu începere de la ora 9 de Secţia a II-a Penală a Curţii de Apel Bucureşti, instanţă ierarhic superioară Tribunalului Giurgiu.

Pe data de 18 noiembrie, Tribunalul Giurgiu a emis mandate de arestare preventive pe numele celor trei.

„Admite propunerea de arestare preventivă, formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, în dosarul cu numărul 461/P/2020 privind pe inculpaţii Dinu Giani Alexandru, Constantin Silvia şi Constantin Elena. Dispune arestarea preventivă a inculpaţilor: 

  • Dinu Giani Alexandru, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de omor şi profanarea de cadavre sau morminte (…) pe o perioadă de 30 zile începând cu data de 19.11.2020, până la data de 18.12.2020 inclusiv, 
  • Constantin Elena, cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de omor şi profanarea de cadavre sau morminte (…) pe o perioadă de 30 zile începând cu data de 18.11.2020, până la data de 17.12.2020 inclusiv, 
  • Constantin Silvia, cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de omor şi profanarea de cadavre sau morminte (…) pe o perioadă de 30 zile începând cu data de 19.11.2020, până la data de 18.12.2020 inclusiv.

Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpaţi şi pentru procuror. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 18.11.2020, orele 15:00”, se arată în minuta deciziei Tribunalului Giurgiu.

Expert: de ce nu stă în picioare varianta sinuciderii

Cei trei suspecţi au susţinut în faţa anchetatorilor că nu ei au ucis-o pe Sabina Mihaela Mircea, ci doar au încercat să o resusciteze după ce aceasta s-a otrăvit, au constatat că e moartă şi s-au speriat, acesta fiind motivul pentru care i-ar fi incendiat cadavrul pe câmp.

Andrei Banu, fost şef al Serviciului de Investigaţii Criminale al IPJ Prahova, a explicat pentru „Adevărul” cum se vor asambla detaliile descoperite în locul unde victima a fost incendiată, cele din locul în care a fost comisă crima, precum şi cum vor contura probele întregul ansamblu infracţional.

„Ce zic ei, că a fost intoxicată şi aşa a murit, e contrazis total de medicul legist. Aici fac o paranteză. Toate probele în procesul penal sunt egale. Însă la Lyon a fost un simpozion acum câţiva ani, cu toţi criminaliştii din Europa, unde s-a spus: toate probele au aceeaşi valoare de adevăr – aşa cum spune şi Codul de procedură penală de la noi – însă nicio probă nu este mai presus de proba ştiinţifică. Şi aici, medicul legist a constatat aşa: că moartea s-a datorat unui şoc traumatic, traumatism cranio-cerebral şi şoc hemoragic. Ce înseamnă asta? Înseamnă că ea a fost lovită în cap, iar craniul, ţesutul osos, păstrează forma obiectului cu care a fost lovită. Cu alte cuvinte, în momentul în care se va găsi corpul cu care a fost lovită – şi se va găsi fără probleme, că oamenii au lucrat profesionist – va fi comparat cu urma lăsată pe craniu. Dacă e un ciocan va fi o formă pătrată, cu fracturi, cu eschile osoase…E o ştiinţă întreagă aici. Şi să vezi ce expertiză frumoasă va ieşi când vor pune toporul sau ciocanul vis-à-vis de fracturile din craniu”, a declarat Andrei Banu. 

Femeie ucisă, înghesuită într-o valiză şi apoi incendiată

Mai sunt şi alte aspecte care ar putea duce la incriminarea celor trei suspecţi. „În legătură cu fracturile coastelor şi aici intrevine un mecanism: modul de producer al fracturilor denotă şi poziţia autorului faţă de victimă. Cu alte cuvinte: una e să loveşti o victimă care se află întinsă pe jos şi să îi rupi coastele, şi alta e să fie victima în picioare. Fiind în picioare victima, e clar că ea a fost lovită cu intenţia de a fi omorâtă. Din surse rezultă că s-au găsit urme de insecticid, dar nu a fost o doză letală, deci această otravă nu a dus la decesul ei”, a spus criminalistul. Toate aceste detalii vor fi conjugate cu probele găsite de anchetatori în casa unde locuiau suspecţii, dar şi cu probele ridicate în maşina cu care aceştia au transportat cadavrul.

Pe 30 octombrie, pe un câmp între localităţile Ghimpaţi şi Valea Plopilor a fost identificat cadavrul incinerat al unei femei, care a ars în proporţie de 90%.

După cercetări efectuate la faţa locului, audieri ale martorilor şi urmărirea înregistrărilor de pe camerele de filmat din zonă, procurorii şi criminaliştii au reuşit identificarea cadavrului femeii, care a fost carbonizat aproape în întregime şi au reuşit şi identificarea suspecţilor, un bărbat şi două femei.

Femeia arsă practica prostituţia şi locuia împreună cu agresorii ei într-un cartier din Bucureşti, iar mobilul faptei de omor a constat în neînţelegeri în interiorul locuinţei intervenite între ea şi cei trei arestaţi.

Acţiunea penală a fost pusă în mişcare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor calificat şi profanare de cadavre.

Mai multe pentru tine:
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi