Primul stat din componența SUA care își deschide un birou comercial la București

0
Publicat:

Ambasada României în SUA a anunțat joi, 17 iulie, faptul că un stat american îşi deschide o reprezentanță economică în România. Legislativul statului face prima alocare de fonduri pentru biroul de la București.

FOTO: Shutterstock

„Arizona devine primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România. Legislativul statului face prima alocare de fonduri pentru biroul de la București

Pentru prima dată în istoria relațiilor bilaterale, un stat american deschide o reprezentanță economică în România. În bugetul pentru anul fiscal 2026 (octombrie 2025 - septembrie 2026) recent adoptat, statul Arizona a alocat 125.000 USD pentru deschiderea reprezentanței de la București — o inițiativă care recunoaște rolul României ca hub regional pentru investiții și consolidează parteneriatul economic cu Statele Unite.

Biroul comercial regional din România va acoperi de asemenea Europa de Est și Balcanii de Vest”, transmite ambasada.

De asemenea, Andrei Muraru, Ambasadorul României în Statele Unite, a declarat că decizia statului Arizona „este un semnal puternic de încredere în potențialul economic al României și al regiunii noastre”.

„Sunt convins că această inițiativă va consolida schimburile comerciale, va stimula inovația și va apropia și mai mult comunitățile noastre de afaceri, contribuind la dezvoltarea unei relații economice durabile între România și Statele Unite” a declarat Andrei Muraru, Ambasadorul României în Statele Unite.

- Reprezentanțele economice ale statului Arizona au atribuții precum:

- Acordarea de asistență comercială și de export pentru companiile cu sediul în Arizona;

- Realizarea de cercetări de piață;

- Identificarea partenerilor de vânzări / distribuitori/ cumpărători finali/ utilizatori finali;

- Facilitarea legăturilor între companii, precum şi între companii şi autorități;

- Asistență pentru delegațiile economice din Arizona la târguri/expoziții comerciale etc.

„Ambasada României în Statele Unite mulțumește domnului Ben Toma pentru susținerea acordată acestui proiect pe durata mandatului său de Speaker al Camerei Reprezentanților din statul Arizona, precum și tuturor oficialilor români și americani - din Guvern, Parlament -, cât și oamenilor de afaceri români care au contribuit la transformarea acestei idei în realitate”, mai transmite ambasada României din SUA.

Proiectul a fost construit printr-un dialog constant al Ambasadei României la Washington cu instituțiile statului Arizona, susținut de vizite oficiale și sprijin din partea mediului de afaceri în perioada 2023-2024:

• demersuri și vizite constante ale Ambasadorului Andrei Muraru alături de alți reprezentanți ai Ambasadei României în Statele Unite în statul Arizona;

• demersuri și vizite ale parlamentarilor români, vizita ministrului Energiei, Sebastian Burduja, vizita primarului sectorului 6 al municipiului București, Ciprian Ciucu, în Phoenix, Arizona;

• vizite ale delegațiilor Camerei Reprezentanților din Arizona în România, conduse de Speaker-ul Ben Toma, respectiv Tim Cook, președintele Comisiei pentru comerț internațional;

• vizita delegației AmCham în Arizona.

În februarie 2023, președintele Camerei Reprezentanților din Arizona, Ben Toma, a înființat Comisia pentru Comerț Internațional cu scopul de a analiza oportunitățile pentru Arizona de a-și extinde prezența internațională, de a spori comerțul și investițiile străine directe, de a consolida legăturile Arizonei cu partenerii internaționali. În aprilie 2023, Comisia a adoptat Planul de comerț internațional, care prevedea înființarea a 4 birouri comerciale regionale, printre care și România.

Arizona are în prezent birouri comerciale în Mexic (Mexico City, Chihuahua, Guanajuato), Israel (Tel Aviv), Germania (Frankfurt), Republica Coreea (Seoul) și la Taipei.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul