Primul deces al unui poliţist ucis de noul coronavirus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sindicatul poliţiştilor Europol a anunţat duminică primul deces al unui angajat MAI, decedat în ca urmare a infecţiei cu noul coronavirus. Este vorba despre şeful de post din Ipoteşti, judeţul Olt. Acesta avea doar 49 de ani.

Poliţia Română este lovită de primul deces cauzat de infecţia cu noul coronavirus.

„Colegul nostru Alexandru Gibea, şeful Postului de Poliţie Ipoteşti, Secţia 4 Poliţie Rurală Coteana din cadul IPJ Olt, în vârstă de 49 ani, a murit ieri.

Iniţial a fost internat pe 28 mai la Spitalul Slatina, iar pe 30 mai a fost transferat la Spitalul Caracal. Săptămâna trecută el a fost transferat la Bucureşti după ce  starea de sănătate s-a înrăutăţit, fiind transportat la Institutul Naţional de Boli Infecţioase„Matei Balş” la Terapie Intensivă. Aseară, inima acestuia a încetat să mai bată din  cauza complicaţiilor apărute, acesta suferind şi de alte afecţiuni acumulate de-a lungul carierei.

Colegul nostru fusese confirmat cu noul coronavirus alături de ajutorul său, iar la o zi distanţă, a fost testat pozitiv şi un alt coleg din cadrul Postului de Poliţie Brebeni, cu  care efectuase acţiuni comune. Ulterior, a fost confirmată cu coronavirus şi soţia şi fiica acestuia, cât şi soţia ajutorului şefului de post din Ipoteşti.

Aceasta nu poate fi decât o dovadă destul de clară că poliţiştii, prin natura misiunilor pe care le desfăşoară, sunt expuşi la a fi infectaţi cu acest tip de virus, în timp ce MAI încearcă să ascundă cifrele cu poliţişti infectaţi, aceste informaţii nefiind date publicităţii. Mai mult decât atât, pe lângă gradul mare de expunere, poliţiştii nu au fost luaţi în seamă pentru acordarea ”stimulentului de risc” alături de celelalte categorii aflate în prima linie”, a transmis sindicatul Europol.

În ţara noastră au fost înregistrate 1.410 decese în rândul persoanelor confirmate cu noul coronavirus.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online