Primarul oraşului Buzău, Boşcodeală, declarat incompatibil de către ANI

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constantin Boşcodeală a fost declarat incompatibil de către ANI FOTO Adevărul

Primarul Municipiului Buzău, Constantin Octavian Boşcodeală, a fost declarat incompatibil după ce ar fi ocupat, simultan, mai multe funcţii. De asemenea, procurorii anticorupţie au decis, marţi, trimiterea acestuia în judecată pentru abuz în serviciu.

Potrivit unui comunicat emis de Agenţia Naţională de Integritate (ANI),  Constantin Octavian Boşcodeală s-ar afla în incompatibilitate după ce, în perioada 21 mai 2010 – 12 martie 2013, ar fi fost atât primar al oraşului Buzău, cât şi reprezentant al Municipiului Buzău în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor S.C. „Aquafor” S.A. Buzău.

Boşcodeală a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.

Acesta ar fi depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

Boşcodeală, trimis în judecată pentru abuz în serviciu

Constantin Octavian Boşcodeală a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată.

„În cursul anilor 2002- 2008, inculpatul Boşcodeală Constantin Octavian, în calitate de primar al municipiului Buzău, a acordat unor asociaţii sportive, persoane juridice non profit, în mod ilegal, fonduri nerambursabile din bugetul local şi le-a asigurat folosinţa gratuită a Complexului Sportiv Gloria Buzău. Beneficiarii finali ai acestor sume şi al dreptului de a folosi complexul sportiv sunt societăţi comerciale aflate în diverse raporturi juridice cu asociaţiile sportive”, se precizează în rechizitoriul procurorilor.

Mai exact, în 2008  „a dispus, în mod nelegal, plata sumei de 1.633.496,32 lei către Asociaţia Sportivă Fotbal Club Gloria Buzău (denumită în continuare „Asociaţia sportivă”) cu titlu de finanţare nerambursabilă - din care suma de 279.496,32 lei reprezintă plăţi directe efectuate către Regia Autonomă Municipală (R.A.M.) Buzău  (unitate din subordinea Consiliului local Buzău, la care Asociaţia sportivă avea debite restante)”, mai precizează anchetatorii.

Potrivit procurorilor, Boşcodeală ar fi prejudiciat bugetul local al Municipiului Buzău cu 1.633.496,32 lei.

Sechestru asigurator asupra unor bunuri imobile aparţinând edilului din Buzău

De asemenea, la data de 19 mai 2006, fără a exista o hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Buzău, primarul Boşcodeală a acordat direct, în folosinţă gratuită, o parte a Complexului Sportiv Gloria, obiectiv aflat în proprietatea publică a municipiului Buzău.

„Bugetul local a fost  prejudiciat cu suma de 2.675.555,22 lei, reprezentând veniturile nerealizate în perioada 1 ianuarie 2008 – 31 octombrie 2009“, se mai precizează în comunicat.

Până la finalizarea cercetărilor, Consiliul Local al Municipiului Buzău nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. În vederea recuperării prejudiciului, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unor bunuri imobile aparţinând lui Constantin Boşcodeală.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Judecătoria Braşov, instanţă desemnată pentru judecarea cauzei, la cererea procurorilor, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Primarul Buzăului, Constantin Boşcodeală, trimis în judecată pentru abuz în serviciu în formă continuată

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie-Serviciul teritorial Ploieşti au dispus trimiterea în judecată a lui Constantin Octavian Boşcodeală, primar al municipiului Buzău. În sarcina acestuia, anchetatorii au reţinut infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical