Primarul Falcă aşteaptă luni sentinţa definitivă într-un dosar de corupţie. Procurorii cer închisoare pentru finul lui Băsescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Instanţa Supremă va da luni decizia definită în dosarul de corupţie al  primarului de Arad  Gheorghe Falcă  FOTO Adevărul

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) va da luni o decizie definitivă în dosarul de corupţie al primarului Gheorghe Falcă referitor la o tranzacţie imobiliară făcută în 2005, după ce două instanţe l-au achitat pe edilul judecat pentru luare de mită şi abuz în serviciu. Procurorii cer pedepse cu închisoarea pentru Falcă şi celelalte persoane judecate alături de el.

La ultimul termen al recursului, în 4 iunie, procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a cerut Instanţei Supreme pedepse cu închisoarea pentru primarul din Arad, Gheorghe Falcă, şi pentru celelalte trei persoane judecate alături de acesta.

Procuror: probele aflate la dosar dovedesc vinovăţia  edilului

Procurorul a susţinut atunci că probele aflate la dosar dovedesc pe deplin vinovăţia edilului, dar şi a celorlalţi trei inculpaţi, iar faptele comise sunt grave pentru că a fost implicată autoritatea locală şi funcţia pe care o deţinea Falcă.

Magistratul a arătat că instanţele inferioare au dispus în mod greşit achitarea edilului şi a complicilor săi, cerând judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să dispună condamnarea la închisoare cu executare pentru cei patru, fără a menţiona cuantumul de pedeapsă pentru fiecare.

În acest dosar, Tribunalul Alba a dispus în 22 mai 2012 achitarea lui Gheorghe Falcă pentru luare de mită şi abuz în serviciu, decizia fiind menţinută în 28 ianuarie 2013 de magistraţii Curţii de Apel Alba-Iulia, care au respins recursul procurorilor anticorupţie. Decizia a fost contestată la instanţa supremă de DNA.

  Falcă, trimis în judecată de procurorii DNA în 2007

Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, finul preşedintelui Traian Băsescu, a fost trimis în judecată de procurorii DNA în 2007, pentru fapte de corupţie privind o tranzacţie imobiliară suspectă făcută în anul 2005.

Alături de Gheorghe Falcă au mai fost trimişi în judecată Francisc Demeter, administrator al SC Elecon Plus SRL Arad, Radu Gavril Vasil, director al aceleiaşi firme, şi Florica Mioara Popa, şef Serviciu administrare patrimoniu în cadrul Primăriei Arad.

Anchetatorii au stabilit că, în cursul lunii martie 2005, în calitate de primar al municipiului Arad, Gheorghe Falcă, ar fi primit de la Francisc Demeter şi de la Radu Vasil un imobil mai valoros cu 111.550 de euro decât apartamentul dat la schimb.

Această tranzacţie s-ar fi efectuat pentru ca, în schimb, primarul Falcă să-i favorizeze pe cei doi presupuşi mituitori în obţinerea, la un preţ subevaluat, a unui teren aparţinând Consiliului Local Arad, situat în centrul oraşului.

Potrivit procurorilor anticorupţie, „Gheorghe Falcă ar fi primit de la cei doi o casă cu o suprafaţă de 242 metri pătraţi în centrul Aradului, dându-le în schimb un apartament la bloc cu trei camere, proprietate personală, cu o suprafaţă de 90 de metri pătraţi“.

Anchetatorii au stabilit că diferenţa valorică dintre cele două imobile este de 111.550 de euro. După trei săptămâni, cei doi au vândut apartamentul dobândit cu suma de 80.000 de euro.

  Mită şi abuz în serviciu contra intereselor publice

Ulterior, Falcă ar fi făcut demersuri pentru ca Francisc Demeter şi Radu Vasil să dobândească un teren cu suprafaţa de 52.434 de metri pătraţi, situat în zona centrală a municipiului Arad şi pe care fusese amplasată fosta fabrică SC Zahăr SA Arad.

Potrivit DNA, în acest scop Gheorghe Falcă ar fi constituit o comisie de negociere, special pentru atribuirea acestui teren şi s-ar fi numit preşedinte al comisiei, din care făcea parte şi Florica Popa. Prin subevaluare, valoarea terenului a fost stabilită la 838.944 de euro, sumă cu care SC Elecon Plus SRL a cumpărat terenul de la Consiliul Local Arad.

După numai o zi de la încheierea tranzacţiei, cumpărătorii ar fi vândut terenul la un preţ de 2.936.304 de euro unei alte societăţi comerciale, rezultând o diferenţă în plus de 2.097.360 de euro faţă de suma plătită pentru acelaşi teren, potrivit Mediafax.

Falcă a fost deferit justiţiei pentru luare de mită, abuz în serviciu contra intereselor publice, urmat de obţinerea unui avantaj patrimonial, cu consecinţe deosebit de grave.

Francisc Demeter şi Radu Vasil au fost judecaţi pentru dare de mită şi complicitate la abuz în serviciu, iar Florica Popa, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, urmat de obţinerea unui avantaj patrimonial, cu consecinţe deosebit de grave.

Procesul a fost strămutat de la Arad la Alba, în urma unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Planul diabolic pus la punct de o femeie de afaceri acuzată că și-a ucis soțul pentru a pune mâna pe avere
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”