Prima șosea de centură din România al cărui șantier a fost monitorizat cu drone, în sfârșit inaugurată după zece ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Centura Tecuci, lucrare care trenează de zece ani şi despre care ministrul Transporturilor afirma că este de „Cartea Recordurilor”, a fost deschisă circulație, miercuri, 28 decembrie. A fost primul șantier din România monitorizat cu drone. 

Centura Tecuci a fost inaugurată FOTO: Consiliul Județean Galați

„Mulțumesc domnului ministru Sorin Grindeanu pentru că s-a ținut de cuvânt. A promis că centura orașului Tecuci va fi gata în decembrie 2022. Cu o săptămână în urmă am fost acolo și am verificat stadiul lucrării, împreună cu secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Bogdan Mîndrescu. Astăzi, 28 decembrie, o echipă tehnică a fost trimisă la Tecuci, de ministrul Grindeanu, pentru ca centura să fie dată în folosință”, a anunțat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Centura municipiului Tecuci unește DN25 și DN24.  Astfel, tot traficul greu care venea din Vrancea, Bacău sau Neamț nu va mai trece prin Tecuci și nu va mai bloca traficul în municipiu.

Zece ani pentru mai puțin de șapte kilometri

Centura Tecuciului a presupus construirea unui drum de aproape șapte kilometri, amenajarea a două pasaje peste calea ferată, construirea mai multor rampe și a două sensuri giratorii, precum și a intersecției cu DJ 252H.

Lucrările la centura municipiului Tecuci au început în 2012. Firma Sociedade de Construcoes Soares Da Costa SA a fost desemnată fericita câştigătoare a contractului de 49 milioane lei. Un an mai târziu, şantierul a fost abandonat, contractul rezilat, iar centura a rămas la stadiul de 14,77%.

O speranţă pentru centura Tecuciului părea să vină un an mai târziu, atunci când a fost lansată licitaţia pentru găsirea unui nou constructor. Astfel, s-a semnat un nou contract de lucrări, care au început în august 2015. În dulcele stil românesc, lucrările s-au lovit de lungul drum al facerii, urmând noi şi noi termene de finalizare, toate ratate.

O nouă încercare pentru centura Tecuciului

După nouă ani de încercări eşuate, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a scos din nou la licitaţie procedura de atribuire a contractului de execuţie lucrări „Construcţia Variantei de Ocolire Tecuci - rest de executat”.  Obiectul contractului îl reprezintă execuţia lucrărilor pentru Construcţia Variantei de Ocolire Tecuci - rest de executa.

De asemenea, Compania Naţională de Autostrăzi şi Infrastuctură Rutieră (CNAIR) a început monitorizarea cu drone la drumul de centură al oraşului Tecuci.

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a anunţat, pe 7 decembrie 2021, Galaţi, că primul şantier din România a cărui activitate va fi monitorizată, în timp real, prin intermediul dronelor, va fi cel al Drumului de Centură al municipiului Tecuci. „O chestiune de Cartea Recordurilor… zici că e centura Parisului, a afirmat ministrul la acea dată. 

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă