Video Prigoană: Eu am avut o relație specială cu Dumnezeu. Am și locul pregătit sub tata

0
Publicat:

Silviu Prigoană pare să fi simțit că i se apropie sfârșitul. În podcastul realizat de Bursucu, ultimul interviu acordat de omul de afaceri înainte de a muri, Silviu Prigoană a vorbit despre cavoul pe care-l are și despre relația cu Dumnezeu.

Silviu Prigoană a vorbit despre relația sa cu Dumnezeu

În interviul acordat în podcastul realizat de Bursucu, Silviu Prigoană a vorbit despre relația sa cu Dumnezeu și despre cât de amuzat este când moare vreo vedetă sau vreun popă, că vin toți să-și prezinte condoleanțele, spunând însă că el și-a pregătit locul încă de acum 30 de ani, când a cumpărat un cavou într-un cimitir luteran.

Pe mine mă distrează maxim când dă colțu' cate-o vedetă sau un popă. Așa ceva n-ai auzit în viața ta. Vin acolo popii și-și exprimă condoleanțele. Care-s ăștia? Ăia care urmează să-i ia locul, care se rugau la Dumnezeu să vină și rândul lor”, a spus omul de afaceri.

Părând că știe că i se apropie sfârșitul, omul de afaceri a spus că are „o relație specială cu Dumnezeu”, pe care nu „l-a mai deranjat” de pe vremea când era copil de 3 ani și îl învățase bunica lui să spună „Înger, îngerașul meu”.

„Eu cu Dumnezeu avem telefonul roșu”

Întrebat dacă îi este frică de moarte, Prigoană a spus că nu, că este pregătit, că are și locul bine stabilit.

De ce să mi fie frică? Niciodată în viață de nimeni! Eu cu Dumnezeu am o relație specială, avem telefonul roșu și eu discut personal cu el că nu mă pot duce la biserică să mă rog de exemplu pentru că 7 miliarde de cetățeni se roagă la el dacă exact când mă rog eu stă cu spatele și atunci folosesc telefonul roșu. Dar a avut șanse Dumnezeu, că nu l-am deranjat niciodată încă. Nu știu, să vedem ce o să mai urmeze”, a spus Silviu Prigoană.

„O să mă plimbe ca pe moaște”

Prigoană a spus că este pregătit pentru moarte și că a stabilit deja locul unde va fi, „sub tata”.

E singurul lucru de care nu trebuie să ne fie frică pentru că e un lucru natural exact despre asta vorbea mai devreme lucrul natural și istoria ar trebui să se continue. Normal că sunt pregătit, am și locul pregătit sub tata. Noi avem un cavou și tata e la etajul trei eu la doi și după mine următorii e treaba lor. Mi-am cumpărat de 30 de ani că așa era moda. Eu nu am cumpărat cavoul ăla din motive de să-mi pregătesc viața veșnică. Noi avem o relație personală cu un administrator de la un cimitir cimitirul luteran”, a spus Prigoană, precizând însă că a vorbit cu fiul lui să fie incinerat, de frică să nu fie plimbat „de moaște”.

Eu tot vorbesc cu fiul meu vreau să mă incinereze frate, vreau să mă incinereze. Mi-e frică că o să mă usuc acolo în copârșeu ăla. Da în coșciug o să dea dracul cineva peste 50, 100 de ani acolo să mă vadă cât sunt și cât de uscat și o să mă plimbe de moaște, mai bine plimbă urna.”, a mai spus el..

Omul de afaceri Silviu Prigoană a murit marți, într-un restaurant din Brașov, în urma autopsiei stabilindu-se că a făcut un infarct. Prigoană era de mult timp în evidențele medicilor cardiologi, după ce i se montaseră mai multe stenturi.

Mai multe pentru tine:
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă