Preşedintele UNJR despre solicitarea lui Iohannis de urgentare a soluţionării unor dosare: „O chestiune absolut nefirească”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dana Gîrbovan

Preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR), judecătorul Dana Gîrbovan a arătat că solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis privind rezolvarea cu celeritate a mai multor dosare actuale cum ar fi autodenunţul depus de deputatul Sebastian Ghiţă la Parchetul General privind teza de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi reprezintă „o mentalitate greşită”.

 "Dacă este vorba despre dosarele actuale, din punctul nostru de vedere, este o chestiune absolut nefirească şi arată exact o mentalitate greşită la care Executivul şi celelalte puteri ale statului se raportează", a afirmat Dana Gîrbovan, joi, la sediul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Ea a mai arătat că, „este necesar să se decripteze, inclusiv la nivelul numirilor la vârful structurilor de Parchet, partea politică ce include preşedintele şi Ministerul Justiţiei, pentru a avea o reală separare a celor două puteri. Pentru că, altfel, ajungem la aceste chestiuni când fie preşedintele, fie prim-ministrul, fie ministrul Justiţiei consideră că este legitim să ceară socoteală procurorilor pentru anchete care, dacă este vorba despre chestiuni particulare şi nu de informaţii de sistem, sunt, din punctul nostru de vedere, inadmisibile".

De cealaltă parte, preşedintele CSM, judecătorul Mircea Aron, a declarat miercuri pentru News.ro că nu consideră că preşedintele Klaus Iohannis şi-a depăşit atribuţiile prin faptul că i-a cerut procurorului general celeritate în soluţionarea dosarului în care Sebastian Ghiţă o acuză de plagiat pe şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, apreciind că acest demers ţine chiar de statutul acestuia de mediator între puterile statului.

Preşedintele Klaus Iohannis a spus, miercuri seară, că Parchetul instanţei supreme trebuie să rezolve "foarte repede" dosarul privind acuzaţiile de plagiat care o vizează pe Laura Codruţa Kovesi, el precizând că l-a rugat pe procurorul general ca "în timpul atribuţiilor să se ocupe ca aceste cercetări să fie făcute cu celeritate".

"Parchetul General trebuie să rezolve foarte repede această speţă şi l-am rugat ca în cadrul atribuţiilor sale să se ocupe ca aceste cercetări să fie făcute cu celeritate", a declarat Iohannis, după ce a afirmat şi că a discutat cu Kovesi despre acuzaţiile de plagiat şi că nu crede că există vreun motiv pentru care aceasta să demisioneze, dar că pot fi făcute reevaluări dacă lucrurile iau altă turnură.

Deputatul Sebastian Ghiţă a depus, în urmă cu o săptămână, la Parchetul General, un autodenunţ şi a susţinut că, în 2012, a participat la falsificarea unui raport care să arate că teza de doctorat a Laurei Kovesi nu este un plagiat.

"Eu şi alţi demnitari am participat la falsificarea raportului. Am date şi informaţii pe care vreau să le aduc la cunoştinţă procurorilor de la Parchetul General. Am făcut acest lucru atunci pentru a o proteja pe Laura Codruţa Kovesi pentru că, în acel moment, cu toţii credeam că face bine României", a spus Sebastian Ghiţă.

Deputatul a mai susţinut că actualul procuror şef al DNA a ştiut, la vremea respectivă, de falsificarea raportului privind teza sa de doctorat.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a început urmărirea penală in rem pentru instigare la fals intelectual în acest caz.

Mai multe pentru tine:
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS