Preşedintele Iohannis a promulgat legea prin care amenda pentru lipsa rovinietei se prescrie dacă şoferul nu este înştiinţat de săvârşirea contravenţiei în patru luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, Legea care modifică art. 9 din OUG 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi trecere pe drumurile naţionale a rovinietei. Potrivit legii, procesul verbal nu mai trebuie să fie însoţit de fotografii doveditoare, iar dacă trec patru luni de la data în care şoferul a fost depistat că circula fără rovinietă, dar nu este înştiinţat, contravenţia se prescrie.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, un decret privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea art. 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România. 

Unul dintre articolele legii prevede că aplicarea sancţiunii se prescrie în termen de patru luni de la data săvârşirii faptei.

De asemenea, procesul verbal de constatare a contravenţiei se transmite obligatoriu în două luni de la data aplicării contravenţiei, iar în intervalul de la data săvârşirii contravenţiei, până la data comunicării procesului verbal, nu se mai poate aplica altă sancţiune.

Aceeaşi lege prevede că procesul verbal nu mai trebuie să fie însoţit de fotografii doveditoare.

Legea intră în vigoare la şase luni după ce este promulgată de preşedinte şi publicată în Monitorul Oficial.

Camera Deputaţilor a adoptat, în 6 februarie, în calitate de for decizional, cu unanimitate de voturi, proiectul de lege care modifică art. 9 din OUG 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi trecere pe drumurile naţionale a rovinietei. 

"Modificarea legislativă se impunea, având în vedere că norma nu era suficient de clară, instanţele interpretând diferit situaţii reclamate de mulţi cetăţeni în cazul amenzilor aplicate în mod repetat în lipsa rovinietei”, a declarat atunci deputatul PNL Lucian Bode.

Întrebat ce se întâmplă în cazul în care şoferul nu este anunţat în termenul prevăzut de lege că a primit această amendă, Bode a declarat că atunci contravenţia se prescrie.

„În momentul în care trec cele patru luni de zile, lucrurile sunt foarte clare. Dacă în patru luni de zile nu este anunţat, se prescrie respectiva contravenţie. În condiţii normale, interpretând modificările despre care vorbim, respectiva contravenţie nu este valabilă dacă nu este comunicată în termenul stabilit de legiuitor”, a mai spus Bode.

De asemenea, deputatul a spus că se renunţă la fotografiile care însoţesc procesul verbal pe motiv că, la fel ca în cazul amenzilor de viteză, dovada în sine este procesul verbal, iar fotografiile nu mai sunt obligatorii.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele