Presa internaţională, despre manifestaţiile antiguvernamentale marcate de violenţă de la Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţiile de presă internaţionale, precum şi cele mai importante publicaţii din Statele Unite, Franţa, Italia, Marea Britanie relatează despre protestul violent de vineri seară de la Bucureşti.

„Sute de mii de protestatari s-au adunat să scandeze împotriva Partidului Social Democrat (PSD) de la guvernământ, vineri, în oraşe din România şi în capitala Bucureşti, unde jandarmii au împrăştiat gaze lacrimogene spre mulţime şi sute de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale", scrie Reuters. 

Agenţia de presă informează că "protestatarii s-au organizat pe grupuri de români care lucrează peste hotare, supăraţi de corupţia înrădăcinată, după cum spun ei, salarii mici şi încercarea PSD de a slăbi justiţia în unul dintre cele mai corupte state din Uniunea Europeană". 

La Bucureşti, unii protestatari au încercat să treacă cu forţa de linia de securitate care apăra clădirea Guvernului. Alţii au aruncat cu sticle şi pietre în jandarmi, care spun că grupuri de "provocatori" erau prezenţi în Piaţă. 

Pe măsură ce protestul a continuat după lăsarea serii, jandarmii au folosit tun cu apă şi au crescut intensitatea cu care au împrăştiat gaze lacrimogene către mulţime. Într-un video publicat pe reţelele de socializare se vede cum jandarmii lovesc protestatarii non-violenţi care îşi ţineau mâinile ridicate. 

Peste 400 de persoane au cerut asistenţă medicală, inclusiv doi jandarmi, potrivit ISU, care au fost separaţi de unitatea lor şi au ajuns în mulţimea furioasă. Zeci de mii de persoane au protestat paşnic în alte orae ale României, a mai precizat Reuters. 

BBC News scrie: "Poliţia română s-a ciocnit cu protestatarii antiguvernamentali"

"Protestatarii au cerut demisia guvernului, obiectând faţă de eforturile de a slăbi sistemul judiciar de către social-democraţii (PSD) aflaţi la guvernare, precum şi faţă de salariile scăzute şi corupţia înrădăcinată din ţară", precizează BBC.

"Violenţe au izbucnit în timp ce sute de mii protestează împotriva corupţiei" titrează The New York Times. 

"Aproximativ 100.000 de oameni s-au adunat de-a lungul zilei în Piaţa Victoriei din Bucureşti pentru a-şi arăta nemulţumirea faţă de Guvern, cu alte zeci de mii protestând în oraşe din ţară. Cele mai importante nemulţumiri ale lor au fost schimbările legislative despre care mulţi spun că slăbesc justiţia", scriu jurnaliştii de la NYT. 

"Vrem democraţie şi legi care apără ceteţenii, nu politicienii", a spus Moise Mărăcine, în vârstă de 33 de ani, care a zburat din Marea Britanie unde trăieşte pentru a protesta. 

Organizatorii au căutat să atragă români care trăiesc în afara ţării la manifestaţie, fiind cea din urmă dintr-o lungă serie. 

The Guardian scrie că sute de persoane au fost rănite în România după ce emigranţii s-au întors să lupte împotriva corupţiei. Jandarmii din Bucureşti au folosit gaze lacrimogene şi tun cu apă, vineri noaptea, împotriva mulţimii, mulţi având nevoie de îngrijiri medicale. 

Liberation titrează: "România: Trebuie să facem ceva pentru ca fiilor noştri să nu le fie ruşine că sunt români"

"Aproape un milion de români din străinătate s-au unit la o manifestaţie, vineri, împotriva Partidului Social Democrat, acuzat că atacă lupta împotriva corupţiei şi slăbeşte Statul de drept", potrivit publicaţiei franceze. 

"Diaspora română împotriva corupţiei", relatează La Reppublica. 

"La Bucureşti, gaze lacrimogene şi tun cu apă pentru a dispersa manifestaţia emigranţilor români" este titlul din Le Monde. 

Mai multe pentru tine:
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă