Predoiu, despre dosarul exploatării bătrânilor din azile: Ancheta a fost „complexă” și a durat ani

0
Publicat:

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a afirmat, miercuri, că ancheta în dosarul exploatării persoanelor cu dizabilităţi în trei azile din localitatea Voluntari a fost una „complexă" şi a durat „ani de zile".

Cătălin Predoiu / Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

„A fost o anchetă complexă, a durat ani de zile, dacă nu mă înşel, şi un astfel de probatoriu nu e uşor de strâns. O intervenţie pripită a poliţiştilor, înainte de a strânge suficient probatoriu încât să asigure o inculpare cu succes, poate conduce la compromiterea cazurilor. Întotdeauna există această tensiune între nevoia de a interveni mai rapid, dar, în acelaşi timp, de a asigura toate probele, astfel încât mai târziu dosarul să nu se prăbuşească literalmente din punct de vedere juridic în instanţă", a declarat Cătălin Predoiu, potrivit Agerpres.

Procurorii DIICOT au reţinut 24 de inculpaţi, iar faţă de doi s-a dispus măsura controlului judiciar (două femei, dintre care una însărcinată), într-un dosar privind exploatarea persoanelor cu dizabilităţi în trei azile din localitatea Voluntari.

Bătrâni ținuți în condiții inumane

56 de bătrâni găsiţi în condiţii inumane în trei azile din localitatea Voluntari au fost transportaţi de echipajele SMURD la spitale pentru a primi îngrijiri medicale, au anunţat, marţi, reprezentanţii Poliţiei.

Peste 100 de persoane în vârstă au fost salvate, marţi, de poliţişti şi procurori ai DIICOT, în urma efectuării unor percheziţii la mai multe azile, unde bătrânii, mulţi cu dizabilităţi, erau bătuţi, înfometaţi şi puşi la muncă forţată.

„Facem precizarea că, în acest moment, 56 de persoane au fost deja transportate la unităţile medicale de pe raza municipiului Bucureşti. Din fericire, doar patru au avut nevoie de continuarea tratamentului într-o unitate spitalicească şi au rămas internate în unităţile medicale. În continuare, colegii mei, atât pompierii SMURD, cât şi medicii şi asistentele din cadrul UPU SMURD - Floreasca, sunt la locaţie şi acordă îngrijirile medicale primare persoanelor care au nevoie de aceste îngrijiri", a declarat căpitanul Bogdan Toma din cadrul IGSU.

Poliţiştii au făcut apel la aparţinătorii bătrânilor să ia contact cu oamenii legii la numărul de telefon 0743.164.790, pentru a primi informaţii despre starea de sănătate şi spitalele unde au fost duse persoanele găsite în azile.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători