Povestea zbuciumată a lăcașului de cult lovit de fulger, ars de păgâni și părăsit de mai multe ori

Aflată în nordul județului Galați, mănăstirea de la Cârlomăneşti are o istorie zbuciumată, fiind de-a lungul anilor distrusă de trăsnet, arsă de păgâni sau prădată de bandele de jefuitori.

Situată  între localităţile Cerţeşti şi Cârlomăneşti, la 40 de kilometri de orașul Tecuci, mănăstirea este moştenitoarea tradiţiilor monahale din nordul judeţului Galaţi, în care mărturiile referitoare la vechi aşezări sihăstreşti urcă până în secolul al XV-lea.

Potrivit istoricului Paul Păltănea, prima atestare documentară a unei aşezări sihăstreşti în aceste locuri provine din anul 1445, atunci când domnitorul Ştefan, fiul lui Alexandru cel Bun, întăreşte boierului Mihail logofăt şi fratelui său, postelnicul Duma, două sate pe pârâul Bârzota „unde este Ciunca Stan şi unde a fost Ciunca Giurgea şi mănăstirea lui Ciunca Stan“.

Deşi schitul avea prisacă şi fântână, deci era bine organizat, pentru acea vreme, el nu va rezista multă vreme. În anul 1466 se menţionează că Tatul de la Bârzota vinde „un loc din pustie pe Bârzota, anume unde a fost mănăstirea“.

Referindu-se, probabil, la acelaşi schit, este menţionată, la 1448, de data aceasta la izvoarele pârâului Bârzota, o fântână numită  „unde a fost Călugărul”, fapt ce ne face să presupunem că prima aşezare sihăstrească a avut o existenţă încă şi mai scurtă. 

La aceeaşi fântână va face referire un document de la 1468, când domnitorul Ştefan cel Mare întăreşte lui Ştefu Cernătescu ţinutul de la „obârşia Bârzotei, la Fântâna Călugărului”, denumirea locului păstrându-se mai departe în conştiinţa localnicilor (conform lucrării „Peceţi ştefaniene la Dunărea de Jos”, Ed. Episcopiei Dunării de Jos, Galaţi, 2004).

Biserica este lovită de fulger și incendiată

La 1809, aşezământul este consemnat ca fiind metoc al Episcopiei Romanului, dar la 1821 biserica şi mănăstirea sunt complet distruse de eterişti şi de turci, călugării fiind nevoiţi să fugă pentru a-şi scăpa vieţile.

„Puţinii monahi rămaşi au schimbat cu circa un kilometri locul mănăstirii, construind, până la 1824, o biserică de cărămidă, existentă şi astăzi. După 1864, această biserică a deservit credincioşii din localităţile din satele Cârlomăneşti şi Cerţeşti. La 1957 biserica este trăsnită, incendiată şi apoi părăsită, în ruină”, potrivit Arhiepiscopiei Dunării de Jos. 

Viaţa monahală se reia în 1997, când Chiriarhul Dunării de Jos hotărăşte reînfiinţarea mănăstirii. Prin eforturile Centrului Eparhial şi ale Protoieriei Tecuci s-a ridicat un paraclis, sfinţit în vara anului 2004 şi un corp de chilii.