Ponta intervine pe lângă şefele CSM şi Curţii Supreme pentru detaşarea Monei Pivniceru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Victor Ponta

Premierul Victor Ponta a transmis preşedinţilor ICCJ şi CSM o scrisoare în care le cere sprijinul pentru ca Mona Pivniceru, judecător, să fie detaşată la Ministerul Justiţiei, pentru a ocupa funcţia de ministru, durata detaşării fiind apreciată la un an, au declarat agenţiei Mediafax surse oficiale.

Ponta scrie preşedinţilor ICCJ şi CSM, cerând sprijin în detaşarea pe un an a lui Pivniceru Scrisorile au fost transmise în cursul zilei de miercuri.
"După cum ştiţi, Ministerul Justiţiei nu are în prezent un ministru numit. Prin revocarea din funcţia de ministru al justiţiei a domnului Titus Corlăţean, asigur interimatul acestui minister. Am considerat că titular al Ministerului Justiţiei ar putea fi desemnată doamna judecător Mona-Maria Pivniceru, în prezent judecător la Secţia civilă şi de proprietate intelectuală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În confonnitate cu prevederile articolului 58 alin. (1) din Legea 30312004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, astfel cum a fost modificată prin OU 50/2006, vă solicităm sprijinul în vederea detăşarii doamnei judecător la Ministerul Justiţiei, pentru a ocupa funcţia de ministru. Durata detaşării o apreciem ca fiind de un an", au citat sursele din scrisoarea transmisă de către premier preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), Livia Doina Stanciu.

Ponta asigură că Mona Pivniceru nu se va afla în stare de incompatibilitate, având în vedere că prevederile articolului 9 din Legea 303/2004 interzic judecătorilor să facă parte din partide ori formaţiuni politice, să desfăşoare sau să participe la activităţi cu caracter politic, iar Legea 161/2003 stabileşte că regimul incompatibilităţilor ce poate interveni în exercitarea demnităţilor publice şi funcţiilor publice este identic pentru ministru, secretar de stat şi subsecretar de stat.

Ponta garantează că va fi ministru independent

"Având în vedere că, până în prezent, s-a considerat că ocuparea funcţiilor de secretar de stat şi subsecretar de stat în cadrul Ministerului Justiţiei de către judecători nu reprezintă o incompatibilitate şi nici nu încalcă prevederile articolului 9 din Legea 303/2004, vă rugăm să vă daţi acordul şi să dispuneţi înaintarea acestei solicitări către secţia de judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, care să dispună detaşarea doamnei judecător la Ministerul Justiţiei, în vederea ocupării funcţiei de ministru al Justiţiei. Precizăm că doamna judecător va avea în cadrul Guvernului calitatea de ministru independent", spune premierul Ponta în scrisoare.

Mona Pivniceru a demisionat din CSM, dar nu poate prelua ministerul Justiţiei

Şeful Guvernului adaugă că Mona Pivniceru şi-a exprimat acordul privind numirea în funcţia de ministru al Justiţiei şi îşi exprimă speranţa că cererea sa va fi soluţionată cu celeritate.
Aceleaşi puncte de vedere sunt prezentate şi în scrisoarea transmisă preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Alina Ghica, cu rugămintea de a dispune detaşarea Monei Pivniceru la Ministerul Justiţiei în vederea ocupării funcţiei de ministru, pe o perioadă de un an.
Judecătoarea Mona Pivniceru - reprezentanta magistraţilor instanţei supreme în Consiliul Superior al Magistraturii - şi-a dat demisia, miercuri, din funcţia de membru ales al CSM, demersul survenind propunerii premierului Victor Ponta de a o numi în funcţia de ministru al Justiţiei.
Plenul CSM urmează să ia în discuţie demisia lui Pivniceru în şedinţa stabilită deja pentru data de 20 august.

Pivniceru: "Demisia este un act unilateral"

În urma acceptării demisiei, Pivniceru se va întoarce la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de unde ar putea fi detaşată pentru funcţia de ministru al Justiţiei.
Mona Pivniceru a declarat, miercuri, la intrarea în sediul CSM, că activitatea Guvernului este exclusiv administrativă, precizând că puterea judecătorească şi cea executivă sunt separate constituţional.

"Constituţional sunt separate, dar ca efect al detaşării şi ca efect al independenţei calităţii mele de ministru, nu se pot intruziona unele în altele", a spus Mona Pivniceru.
Întrebată dacă CSM s-ar putera reuni mai devreme de 20 august, data şedinţei Plenului, Mona Pivniceru a răspuns că orice este posibil, arătând totodată că demisia este un act unilateral.

Mona Pivniceru ar fi membru CSM şi dacă şi-ar da demisia

Consiliul Superior al Magistraturii a respins în şedinţa de luni, cu unanimitate de voturi, detaşarea în funcţia de ministru a Monei Pivniceru - propusă de premierul Victor Ponta pentru portofoliul Justiţiei.
"În şedinţa din data de 6 august 2012, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a analizat solicitarea privind detaşarea la Ministerul Justiţiei, pe o perioadă de 6 luni, în vederea numirii în funcţia de ministru al Justiţiei, a doamnei judecător Mona Maria Pivniceru, membru ales al CSM", informează Biroul de presă al Consiliului.

Sursa citată arată că, în conformitate cu prevederile Legii 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, cu unanimitate de voturi, Secţia pentru judecători a hotărât că este inadmisibilă detaşarea unui membru ales al CSM în orice funcţii, inclusiv în cele de demnitate publică numite şi, în consecinţă, a respins cererea de detaşare la Ministerul Justiţiei a Monei Pivniceru.
Potrivit articolului 51, din Legea 317/2004 privind CSM, "(4) calitatea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii încetează, după caz, la expirarea mandatului, prin demisie, revocare din funcţie".

CSM a respins detaşarea Monei Pivniceru la Ministerul Justiţiei

Luni, premierul Victor Ponta a anunţat că Mona Pivniceru, pentru care Consiliul Superior al Magistraturii a respins detaşarea în funcţia de ministru al Justiţiei, i-a transmis că va demisiona din funcţia de membru al CSM, procedurile urmând să fie încheiate în câteva zile.
"Am discutat cu ea şi mi-a spus că este dispusă să demisioneze din funcţia de membru al CSM, că a luat deja această decizie şi că în zilele următoare va face demersurile necesare. Amânarea depunerii jurământului de ministru este doar de câteva zile", a spus Ponta la Antena 3.
Conducerea PNL a aprobat luni ca Mona Pivniceru să fie susţinută pentru portofoliul Justiţiei în calitate de independent.
Preşedintele interimar, Crin Antonescu, l-a desemnat marţi pe premierul Victor Ponta ca ministru interimar al Justiţiei.

Mai multe pentru tine:
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie