Pompierii români care luptă cu flăcările în Grecia, apreciaţi de localnici care le duc frecvent apă rece / Un copil i-a vizitat cu plăcinte şi porumb fiert

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Facebook

Pompierii români care luptă cu flăcările în Grecia sunt apreciaţi de localnici care le duc frecvent apă rece. „Valorează foarte mult după câteva ore de stat în preajma flăcărilor”, au transmis pompierii. Un copil i-a vizitat cu plăcinte şi porumb fiert. Intervenţia pompierilor români este în cea de-a şasea zi şi continuă pe coordonatele de până acum.

Ne-au mişcat gesturile localnicilor… Am mers în Grecia să ajutăm, însă am primit mult mai mult! Nu ne aşteptam la aşa o mare recunoştinţă. Ne bucură sufletul să vedem cum ne privesc, cum ne dau «Bună ziua» şi ne zic «Mulţumesc» Toţi cei care ne-au ieşit în cale s-au oferit să ne sprijine, ne-au adus tot timpul apă rece, care valorează foarte mult după câteva ore de stat în preajma flăcărilor”, arată, vineri, IGSU, într-o postare pe Facebook.

Pompierii povestesc că o mare surpriză le-a fost făcută de un copil, care i-a vizitat în această dimineaţă.

„A venit cu plăcinte şi porumb fiert, drept mulţumire pentru că îi protejau satul. În aceste ultime zile a fost depus un efort considerabil din partea pompierilor pentru limitarea propagării incendiilor, însă au avut parte şi de momente cu o mare încărcătură emoţională, care le-a dat putere şi i-a făcut să treacă peste clipele de epuizare. Mulţumim, Grecia”, se mai arată în postare.

Vineri dimineaţă, acţiunile de stingere şi protecţie ale pompierilor români sunt direcţionate în zona localităţilor Metochi şi Kalyvia. Dispozitivul va fi similar celui din zilele trecute, intervenţia asigurându-se cu 6 maşini de stingere, 2 cisterne şi 1 dronă.

Totodată, 6 salvatori din cadrul Unităţii Speciale de Intervenţie în Situaţii de Urgenţă vor avea misiunea de a asigura alimentarea autospecialelor cu apă, precum şi crearea de culoare pentru limitarea propagării incendiilor, cu ajutorul drujbelor.

„Pe timpul operaţiunilor din teren sunt urmăriţi, în mod permanent, parametri (condiţiile meteorologice) care pot influenţa propagarea arderii. Pentru ziua de astăzi, temperaturile se menţin mai scăzute (maxima de 31 grade C), iar viteza şi direcţia vântului au valori similare zilelor trecute. Reamintim faptul că autorităţile elene au rol principal în coordonarea întregii misiuni, aceştia fiind responsabili de configurarea planului de intervenţie, gruparea numerică a forţelor şi efectivelor care alcătuiesc un modul pregătit în a acţiona în vederea limitării răspândirii incendiilor de vegetaţie”, a transmis IGSU.

Intervenţia pompierilor români este în cea de-a şasea zi.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată