Politizarea ICR, pe ultima sută de metri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Profesorul universitar Zoe Petre, propunerea PNL pentru ICR

Senatul urmează să discute, în cursul acestei săptămâni, nominalizările pentru Consiliul de conducere al ICR. Votul din Senat se va produce după ce partidele parlamentare au negociat numărul de locuri care le revin în Consiliul de conducere.

PSD i-a propus ca membri ai ICR pe Ştefan Mitroi şi Octavian Sachelarie, PDL pe Andriana Popescu şi Vlad Păunescu, în timp ce PNL a nominalizat-o pe Zoe Petre, UDMR pe Demeny Peter, iar UNPR pe Ruxandra Garofeanu.

Între propunerile înaintate conducerii Senatului se numără Mihai Zamfir, propus de Uniunea Scriitorilor din România, Aura Corbeanu (Uniunea Teatrală din România), Viorica Curea (Uniunea Arhitecţilor din România), Cristiana Russu (Uniunea Artiştilor Plastici), Laurenţiu Damian (Uniunea Cineaştilor din România), Ulpiu Vlad (Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor) şi Grigore Arsene (Asociaţia Editorilor din România).

Potrivit ordonanţei de urgenţă pentru funcţionarea ICR, Senatul numeşte 14 din cei 21 de membri ai Consiliului de Conducere - şapte la propunerea Biroului Permanent al Senatului, şapte la propunerea Uniunilor de Creaţie.

Cum a evoluat politizarea

Conducerea ICR va fi completată cu nominalizările pe care le au de făcut preşedintele României, prim-ministrul, Ministerul Educaţiei, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii, precum şi preşedintele Academiei Române.

Conducerea Institutului Cultural Român s-a schimbat pe 11 septembrie, odată cu numirea lui Andrei Marga în funcţia de preşedinte al instituţiei, la propunerea PNL.

Nominalizarea unor membri ai conducerii ICR direct de către partide este o premieră de la înfiinţarea acestui institut. Vechea lege a ICR prevedea desemnarea a 14 membri de către preşedintele României - şapte la propunerea preşedintelui instituţiei şi şapte la propunerea uniunilor de creaţie.

Acest sistem nu a ferit ICR total de politizare, dacă este să ţinem cont că, în 2009, fostul vicepreşedinte PDL Valeriu Stoica a fost numit în Consiliul de conducere de către preşedintele Traian Băsescu la propunerea şefului ICR de atunci, Horia Roman Patapievici.

Deşi a criticat în trecut politizarea ICR, odată cu ajungerea la putere USL a schimbat, prin ordonanţă de urgenţă, nu doar subordonarea faţă de Palatul Cotroceni cu cea faţă de Senat, ci şi mecanismul de desemnare.

Dacă în trecut preşedintele României primea propunerile de la şeful ICR, acum Senatul  le primeşte de la Biroul Permanent al Senatului. Pornind de la această ultimă prevedere, liderii grupurilor parlamentare din Senat au negociat ca fiecare partid să aibă un număr de locuri direct proporţional cu numărul de parlamentari.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Regulă strictă pentru locatarii de la bloc. Este interzis atât pe casa scării, cât și în fața ușii apartamentului. Vecinii au dreptul să depună reclamații
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă