Poliţiştii oferă de 1 martie flori şi mărţişoare femeilor aflate la volan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Poliţiei Române opresc, pe 1 martie, doamnele şi domnişoarele aflate la volanul maşinilor nu pentru a le aplica amenzi, ci pentru a le oferi flori şi mărţişoare. Acţiunea face parte dintr-o campanie pregătită de aceştia cu ocazia Zilei Femeii.

„La acţiune participă colegii noştri din Bucureşti, dar şi cei din ţară. La început, sunt speriate că le-am oprit în trafic şi nu înţeleg care ar fi motivul. Vom face la fel şi pe opt martie”, a explicat pentru adevarul.ro Andrei Codău, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere.

Tot sâmbată, Poliţia va organiza şi acţiuni preventive dedicate în mod special femeilor. Astfel, poliţiştii şi reprezentanţii Asociaţiei "Necuvinte" vor distribui, pe lângă flori şi marţisoare, pliante cu informaţii utile ce vizează prevenirea violenţei domestice, identificarea potenţialilor agresori, apelarea numarului de urgenţă 112 etc.

Agenţii vor împânzi de 1 martie şi Gara de Nord, între orele 11.00 şi 18.00, dar şi Aeroportul Henri Coandă (11.00 - 20.00), cu acelaşi scop, de a le oferi femeilor un mic simbol al primăverii.

Pe aceeaşi temă:

FOTO Mărţişorul: ce-a fost şi ce-a ajuns În vremurile vechi şi „încărcate” de tradiţie,  pe 1 Martie, mărţişorul se dăruia înainte de răsăritul soarelui copiilor şi tinerilor. Astăzi, femeile se feresc să-şi mai pună în piept acest simbol al norocului şi al primăverii din cauza kitschului care a ajuns să reprezinte ideea de mărţişor.

FOTO Povestea mărţişorului. Cum am ajuns de la bănuţul prins odinioară la mâna copiilor la Iisus Hristos cu şnur alb-roşu Pe vremuri, în prima zi a primăverii, zi considerată ca având încărcătură magică, oamenii de la ţară prindeau la mâna copiilor un bănuţ cu fir de arnici alb şi roşu. Astăzi, firul alb şi roşu se prinde şi lângă broşe şi, mai nou, lângă icoane în miniatură.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham