Poliţiştii ies din nou în stradă și solicită Ministerului Finanțelor aplicarea legii cadru privind salarizarea

0
Publicat:

Sindicatul Poliţiştilor Europeni Europol şi Sindicatul Naţional al Poliţiştilor de Penitenciare SNPP, afiliate la Federaţia Publisind şi Blocul Naţional Sindical, organizează joi, începând cu ora 11.00, un miting de protest la Ministerul Finanţelor.

Sindicaliștii din Poliție ies din nou în stradă FOTO Arhivă SNPPC

Totodată, aceștia solicită și recunoaşterea complexităţii muncii care implică riscuri deosebite insuficient compensate prin legislaţie, relatează Agerpres.

Sindicaliştii vrt acordarea integrală a diferenţelor salariale restante (Legea 153/2017), actualizarea normelor legale de hrană şi echipare cuvenite.

De asemenea, aceştia solicită actualizarea cuantumurilor drepturilor plafonate începând cu anul 2010, indexarea pensiilor militare şi a salariilor, corelat cu inflaţia reală, completarea legii bugetului de stat cu sumele necesare.

"Încă din anul 2009, drepturile salariale ale poliţiştilor, poliţiştilor de penitenciar, militarilor şi personalului contractual sunt suspendate, plafonate, menţinute la un nivel inferior, blocate sau generic spus 'îngheţate'. Niciuna dintre cele trei legi de salarizare emise din 2009 nu s-a aplicat în cazul angajaţilor din sistemul de ordine publică şi siguranţă naţională, iar acum, când Legea 153/2017 privind salarizarea personalului din fonduri publice trebuia să se aplice în integralitate, din nou, poliţiştii, poliţiştii de penitenciare, militarii şi personalul contractual sunt 'sacrificaţii de serviciu'", transmit cele două organizaţii sindicale.

Reclamă discriminări și inechități salariale

Acestea mai susţin că, în continuare, o serie de elemente salariale sunt acordate la nivelul anului 2009, ceea ce produce discriminări şi inechităţi salariale.

"Chiar şi instanţa supremă a constatat că nu sunt respectate drepturile salariale iar prin suspendarea aplicării Legii 153/2017, am ajuns în situaţia în care disparităţile salariale s-au adâncit, provocând nemulţumiri, demisii şi lipsă de atractivitate pentru profesiile din sistem. Cu toate că a fost acceptată propunerea noastră de actualizare a 'salariului de grad' care nu a mai fost actualizat de 13 ani, în continuare s-au menţinut prin OUG 'îngheţarea' unor drepturi salariale care deşi sunt actualizate în baza unor mecanisme obiective, acestea sunt plătite în continuare la nivelul anilor precedenţi. În concret, norma de hrană este plătită la 75% din suma la care are dreptul fiecare angajat, iar drepturile de echipament, se menţin plafonate deşi preţul articolelor nu poate fi ţinut pe loc (singura soluţie - se face rabat de la calitate)", se menţionează în comunicat.

Atentant la siguranța națională

Sindicaliştii susţin că este nevoie să înţeleagă guvernanţii că "toate aceste măsuri fiscal-bugetare, de plafonare, suspendare, menţinere la un nivel scăzut a drepturilor salariale reprezintă un atentat la siguranţa naţională în condiţiile în care nu trece o zi fără demisii, angajaţii se pensionează din cauza lipsei de predictibilitate iar la şcolile de agenţi/subofiţeri am ajuns la o concurenţă de 1 candidat pe 1 loc".

"În condiţiile în care costurile au explodat, salariile poliţiştilor şi poliţiştilor de penitenciare sunt ţinute în mod deliberat la un nivel mediocru, surclasat de veniturile obţinute în domenii lipsite de riscuri, cu dificultate redusă a muncii, domenii în care salariaţilor nu li se impun restricţii, interdicţii, integritate absolută şi o disponibilitate permanentă în a efectua orice tip de misiune, la orice ora, indiferent că este repaus săptămânal sau sărbătoare legală", se mai precizează în document.   

Mai multe pentru tine:
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Katy Perry și Justin Trudeau și-au oficializat relația. Au sărbătorit ziua artistei la Paris
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
FCSB a bătut-o și pe UTA, și pe soțul Steluței. Campioana, cea mai clară victorie a sezonului
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Cine a fost Dorin Pavel, inginerul care a plănuit marile hidrocentrale din România