Polițiștii din penitenciare au protestat la sediul PNL. Ce nemulțumiri au angajații

0
Publicat:

Poliţiştii din penitenciare au protestat, miercuri, în faţa sediului central al Partidului Naţional Liberal faţă de măsurile de austeritate pe care Guvernul intenţionează să le adopte.

Foto: Arhivă

„Ordonanţa de austeritate pe care vrea să o emită Guvernul actual duce în colaps cel puţin Poliţia Română, pe care o reprezint", a spus vicepreşedintele Sindicatului Democratic al Poliţiştilor Sidepol, Gabriel Gârniţă.

El a adăugat că MAI are un deficit de aproximativ 30.000 de angajaţi.

„Dacă aceste funcţii s-ar radia, (...) nu vom mai avea posibilitatea să reducem acest deficit mai ales în contextul în care la şcolile de poliţie şi Academia de Poliţie procentul de ocupare a funcţiilor a fost undeva la 50% din cele scoase la concurs, prin urmare nimeni nu mai este atras să vină în acest sistem şi aceşti guvernanţi nu fac nimic altceva decât să adâncească acest deficit. În momentul de faţă un poliţist lucrează pentru patru-cinci colegi care lipsesc din sistem pe o salarizare de mizerie, cu o predictibilitate privind legea pensiilor care nu mai poate fi luată în calcul, pentru că aţi văzut ce se întâmplă la CCR - pentru unii mumă, pentru alţii ciumă, pentru magistraţi se poate, pentru poliţişti nu", a afirmat Gârniţă.

Reducerea cheltuielilor bugetare, o măsură populistă

În opinia sa, legea pensiilor şi ordonanţa care urmează să fie adoptată pentru reducerea cheltuielilor bugetare reprezintă măsuri „populiste", care vor afecta toată economia ţării.

Potrivit liderului sindical, decizia CCR în legătură cu creşterea vârstei de pensionare este discriminatorie. „Toate măsurile pe care le-a ia Guvernul, cât şi cele de dinainte sunt măsuri antinaţionale", a adăugat Mircea Dogaru de la Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate.

Poliţiştii de penitenciare au venit cu vuvuzele şi au afişat mesaje precum: „Ne 'luaţ' pâinea de la gură", „'Trataţine' cu respect 'V-ă' custodiem foştii colegi de partid corupţi care 'iau' furat pe români", PNL=PSD=Austeritate. 'Naţi' învăţat nimic din greşelile trecutului. Austeritate=Traian Băsescu&Emil Boc. Austeritate = moştenirea şi destinul PDL".

Ei au legat franzele de gardul sediului central al PNL. Protestatarii au explicat că au ales să scrie cuvintele din ghilimele incorect, pentru ca mesajele să fie înţelese de „plagiatorii şi politicienii care au terminat facultatea înaintea liceului".

Poliţiştii de penitenciare urmează să protesteze şi în faţa sediului central al PSD.

Mai multe pentru tine:
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat