Poliţiştii au deschis 95 de dosare penale în urma unor controale privind siguranţa transporturilor; au fost confiscate bunuri în valoare de 1,6 milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine de arhivă

Poliţia Română anunţă că, în urma acţiunilor desfăşurate în ultima săptămână pentru siguranţa transporturilor aeriene, navale şi feroviare, au fost întocmite 95 de dosare penale. Totodată, 40 de persoane au fost prinse în flagrant, fiind confiscate bunuri în valoare de 1.600.000 de lei.

Potrivit Poliţiei Române, în perioada 26 octombrie - 2 noiembrie, sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi - IGPR, poliţiştii de la transporturi au acţionat, la nivel naţional, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale şi pentru siguranţa transporturilor aeriene, navale şi feroviare.

Astfel, poliţiştii au făcut controale în 398 de staţii de cale ferată şi au patrulat în 400 de trenuri de călători. De asemenea, au desfăşurat 10 acţiuni pentru combaterea pescuitului şi comerţului ilegal, a contrabandei, precum şi a migraţiei ilegale.

Ca urmare, au fost prinse 10 persoane date în urmărire naţională sau internaţională, doi copii lipsiţi de supraveghere şi şapte persoane care aveau nevoie de internare în centre de specialitate.

"În total, au fost întocmite 95 de dosare penale, în principal pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă, evaziune fiscală, furt, distrugere, falsuri şi uzuri de fals, pescuit ilegal şi pentru infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere", arată sursa citată.

De asemenea, 40 de persoane au fost prinse în flagrant, iar trei persoane au fost reţinute pentru 24 de ore. Ulterior, una dintre aceste persoane a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, iar celelalte două au fost puse sub control judiciar pentru 60 de zile.

Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 55 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 36.000 de lei, şi au ridicat, în vederea confiscării, bunuri în valoare de 1.600.000 de lei.

Astfel, în 26 octombrie, poliţişti din cadrul Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime au controlat un container sosit din China, beneficiară fiind o societate comercială din localitatea Voluntari, judeţul Ilfov. În acest container au fost găsite 68.300 de ghirlande electrice, susceptibile  a fi contrafăcute. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală, pentru punere în circulaţie de mărfuri contrafăcute, conform prevederilor Legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice.

În 30 octombrie, poliţiştii de la transporturi au desfăşurat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea activităţii ilegale de taximetrie, în zona Aeroportului Internaţional "Henri Coandă" din Bucureşti. În urma acestei acţiuni, au fost date 15 amenzi, în valoare de 4.285 de lei. 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete