Poliţia Română cere instanţei mandat european de arestare şi urmărirea internaţională a Elenei Udrea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţia Română a transmis, marţi seară, Tribunalului Bucureşti o cerere de urmărire internaţională, precum şi emiterea unui mandat european de arestare pe numele Elenei Udrea, condamnată definitiv de instanţa supremă la şase ani de închisoare în dosarul Gala Bute şi aflată în Costa Rica.

Tribunalul Bucureşti urmează să anunţe decizia.

Odată ce există acest mandat, Elena Udrea va putea fi reţinută pe teritoriul oricărui stat european de către autorităţile locale, şi va fi predată autorităţilor române. Poliţia a făcut şi o cerere de urmărire internaţională pe numele fostului ministru al Dezvoltării.

Procedura de extrădare intră în atribuţiile Ministerul Justiţiei, în subordinea căruia se află Autoritatea Naţională a Penitenciarelor. Astfel, oficialii din minister vor trebuii să trimită toate documentele necesare extrădării în Costa Rica.

Elena Udrea a fost condamnată definitiv, marţi, de magistraţii Curţii Supreme, la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul „Gala Bute” în care a fost acuzată de luare de mită şi abuz în serviciu. Completul de cinci judecători a menţinut astfel pedeapsa dată de instanţa de fond.

România nu are tratat de extrădare cu statul în care s-a refugiat fostul ministru, dar potrivit unei Convenţii internaţionale semnate atât de România, cât şi de Costa Rica, odată cu condamnarea de ieri aceasta va putea fi extrădată. 

Concret, Convenţia ONU împotriva corupţiei ţine loc de tratat bilateral pentru extrădare şi este singurul instrument juridic la nivel global de luptă împotriva corupţiei, obligatoriu pentru statele semnatare. Până acum, 

Convenţia reuneşte 140 de state membre, care au semnat şi ratificat documentul, la care se adaugă alte 43 de state în diverse stadii de aderare. România a semnat această convenţie pe 9 decembrie 2003 şi a ratificat-o pe 2 noiembrie 2004. Costa Rica a semnat-o pe 10 decembrie 2003 şi a ratificat-o pe 21 martie 2007.

Un capitol consistent din textul Convenţiei, Articolul 44, reglementează problematica şi procedura privind extrădarea celor suspectaţi de corupţie, care părăsesc o ţară semnatară a Convenţiei şi se stabilesc într-o altă ţară semnatară. 

Relevant pentru cazurile fugarilor români este punctul 5 al acestui articol: „Dacă un stat parte, care condiţionează extrădarea de existenţa unui tratat, primeşte o cerere de extrădare de la un stat parte cu care nu a încheiat un asemenea tratat, acesta poate considera prezenta convenţie ca temei legal de extrădare pentru infracţiunile la care se aplică prezentul articol”.

Ca să scape de executarea pedepsei Elena Udrea ar trebui să reuşească să stea departe de România de 11 ani. Concret, acesta este timpul în care va interveni prescripţia pedepsei în cazul fostului ministru. 

În acest moment, Elena Udrea mai este trimisă în judecată în două dosare aflate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, dosarul Hidroelectrica unde este acuzată de trafic de influenţă şi spălarea banilor şi dosarul finanţării campaniei electorale din 2009.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție