Poliţia Română aniversează vineri 194 de ani. Mai multe evenimente vor avea loc sâmbătă în Parcul Titan din Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţia Românî sărbătoreşte vineri, 25 martie, 194 de ani de atestare documentară. Cu acest prilej, mai multe evenimente vor alea loc sâmbătă în Pracul Titan din Capitală.

Poliţia Română organizează, sâmbătă, începând cu ora 10.00, mai multe evenimente în Parcul Titan din Capitală.

Pe lângă prezentarea activiătăţii şi a dotărilor Poliţiei, pariticipanţii vor purtea vedea un exerciţi al celor de la Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale. Aceştia vor prezenta un exerciţiu tactic cu un desant din elicopter pe o ambarcaţiune a Serviciului de Politie „Delta Dunării” aflată pe lacul din parc. 

„Va fi o premieră, pentru prima dată în istoria Poliţiei Române vom premia câinele poliţist al anului. În cursă au intrat 5 echipaje canine care au participat, în anul 2015, la cele mai dificile misiuni cum sunt cele de căutare a persoanelor dispărute, de depistare a ţigărilor de contrabandă sau a drogurilor disimulate în locuri pe care infractorii le credeau de negăsit”, potrivit unui comunicat emis de IGPR.

În 2002, data de 25 martie a fost desemnată Ziua Poliţiei Române. Alegerea acestei date este legată de simbolul creştin al Bunei Vestiri aflat pe primul steag al Marii Agii, simbol ce a fost preluat şi pe actualul drapel al Poliţiei Române.

În anul 1822 domnitorul Grigore Dimitrie Ghica i-a înmânat Marelui Agă Mihăiţă Filipescu (şeful poliţiei din acele timpuri) drapelul pe care este cusută sigla Steagului Agiei. Alături de siglă se află o ghirlandă din aur în interiorul căreia este prezentată Maica Domnului, înaintea îngerului ce-i aduce vestea cea bună (Buna Vestire).

   

Mai multe pentru tine:
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews