Poliția de Frontieră a făcut mii de verificări la graniță, în ultimele ore, în ciuda relaxării restricțiilor Schengen

0
Publicat:

Poliția de Frontieră Română a intensificat controalele la graniță, în ciuda relaxării restricțiilor pentru călătorii în spațiul Schengen. În ultimele 24 de ore, au fost efectuate aproape 5.000 de verificări ale identității și situației legale a persoanelor, utilizând aplicația eDAC, potrivit Agerpres.

Aplicatia eDAc, folosită după intrarea României în Air Schengen. FOTO Arhivă

Polițiștii au făcut verificările pentru aflarea punctuală a identităţii şi situaţiei legale a persoanelor, dar şi pentru a preveni şi combate faptele ilegale, după ridicarea controalelor pentru persoanele care călătoresc în spaţiul Schengen aerian sau maritim, începând cu 31 martie 2024.

În data de 19 iulie, poliţiştii de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile pentru trecerea frontierei (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) pentru peste 313.200 de persoane, cetăţeni români şi străini, şi aproximativ 93.900 de mijloace de transport care au tranzitat frontiera”, informează, printr-un comunicat de presă, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF).

Pe sensul de intrare în România, prin punctele de frontieră terestre, dar şi prin cele aeriene şi maritime (sosiri din state non-Schengen) au fost efectuate formalităţile de intrare în ţară pentru 161.473 persoane. Totodată, au intrat în ţară 47.087 mijloace de transport.

În ceea ce priveşte cetăţenii ucraineni, pentru aceştia lucrătorii noştri efectuează formalităţile de control la trecerea frontierei, în conformitate cu reglementările naţionale şi comunitare în domeniu, începând cu data de 10.02.2022, până la 19.07.2024, la nivel naţional, intrând în România 9.033.191 cetăţeni ucraineni”, arată sursa citată.

În situaţiile în care au fost abateri de la normele legale, în ultimele 24 de ore, în punctele de trecere, dar şi la „frontiera verde” - poliţiştii de frontieră au constatat 148 de fapte ilegale (86 infracţiuni şi 62 contravenţii) prin care a fost încălcată legislaţia română.

În urma constatării faptelor ilegale de către poliţiştii de frontieră, au fost aplicate amenzi în valoare de 70.100 lei şi au fost ridicate în vederea confiscării, bunuri în valoare de peste 728.400 lei, care au fost oprite de la comercializare, cu scopul de a proteja consumatorii”, precizează IGPF.

De asemenea, intrarea în ţară a 35 cetăţeni străini nu a fost permisă, pentru că nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 17 cetăţeni români din diferite motive legale.

IGPF reaminteşte faptul că autorităţile bulgare efectuează lucrări de reparaţii pe partea bulgară la Podul Prieteniei dintre Ruse şi Giurgiu, lucrări ce vor dura aproximativ 730 de zile. Acestea se vor desfăşura zilnic, timp de 10-12 ore.

Pe perioada reparaţiilor, circulaţia se va desfăşura alternativ, pe o singură bandă, în sistem semaforizat.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine