Plângerile penale împotriva lui Dinu Patriciu vor fi clasate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Plângerile sale penale vor fi corcetate doar dacă vor moştenitorii FOTO Adevarul

Plângerile penale împotriva omului de afaceri Dinu Patriciu din două dosare, unul la DIICOT şi altul la Parchetul Tribunalului Bucureşti, vor fi clasate cu privire la acesta. În schimb, în cazul acuzaţiilor penale făcute de el, procedurile vor continua doar la cererea moştenitorilor.

Direcţia de Investigarea a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a precizat, marţi, că omul de afaceri Dinu Patriciu este vizat într-un dosar al structurii centrale, informează Mediafax.

DIICOT nu a dorit să ofere informaţii despre caz, dar a menţionat că, în continuare, urmare decesului omului de afaceri, acuzaţiile ce-l vizau pe acesta vor fi clasate, iar acţiunea va continua în ceea ce-l priveşte doar pe latură civilă, context în care, în cazul concretizării dosarului vor fi introduşi în cauză din punct de vedere civil moştenitorii.

Conform unor surse judiciare, faptele pentru care este vizat omul de afaceri în cazul de la DIICOT sunt de delapidare şi spălare de bani cu prejudiciu de peste 1 milion de euro.

Unul dintre avocaţii omului de afaceri a arătat la rândul său că dosarul în care era vizat Dinu Patriciu la DIICOT reprezintă un caz mai vechi, disjuns din "dosarul mare Rompetrol".

Avocatul a precizat de asemenea că, pentru faptele ce îl vizează pe Patriciu în acest caz, procurorii vor dispune clasarea şi continuarea cercetărilor faţă de restul persoanelor vizate.

"Pe rolul DIICOT a mai rămas un dosar în care el are calitate de persoană vătămată. Plângerea este pentru infracţiuni la Legea 161/2003 şi pentru violarea corespondeneţei şi este îndreptată împotriva unor persoane necunoscute, a ziarului eNaţional, a unui jurnalist de acolo şi a directorului de acolo", a mai arătat sursa citată, care a precizat că "în acest caz el (Dinu Patriciu - n.r.) invoca faptul că i-a fost spartă corespondenţa pe care o purta cu avocaţii civili în perioada proceselor civile cu partajul".

Potrivit apărătorului, Dinu Patriciu mai are un dosar penal de evaziune fiscală, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în care prejudiciul este de 16 milioane de lei.

În acest caz el a fost pus sub acuzare în 4 mai şi este cercetat alături de alte şase persoane.

În ambele dosare penale în care era vizat, acuzaţiile vor fi clasate de anchetatori, potrivit normelor penale aflate în vigoare, iar în cazul penal în care el este parte vătămată, acţiunea va continua doar la cererea moştenitorilor părţii vătămate, explică apărătorul.

Pe aceeaşi temă:

Dinu Patriciu a murit. Cine a fost omul de afaceri şi cum a intrat în politică

Dinu Patriciu a murit astăzi, la Londra, la vârsta de 64 de ani. Pe numele complet Dan Costache Patriciu, mogulul a fost un om de afaceri şi politician român, devenit miliardar de pe urma afacerilor din domeniul petrolier.

De ce facem cancer de ficat, boala care l-a învins pe Dinu Patriciu

Dinu Patriciu suferea de ani buni de cancer hepatic. Afecţiunea este a treia cauză de deces prin cancer în lume şi afectează mai des bărbaţii decât femeile.

Dinu Patriciu a murit. Reacţiile politicienilor. Gorghiu: A rostiti răspicat cuvântul liberalism când altora le era frică să-l pronunţe

Dinu Patriciu a murit, astăzi, la vârsta de 64 de ani, internat fiind la un spital din Londra din cauza complicaţiilor cauzat de cancerul de care suferea. Adevarul.ro vă prezintă principalele reacţii ale politicienilor care l-au cunoscut şi au lucrat alături de Dinu Patriciu.

Dinu Patriciu a murit. Cum a eşuat Patriciu în afacerea lui de suflet. „Mulţi l-au căpuşat de l-au rupt. Mulţi l-au furat, chiar dintre cei angajaţi de el, personal“

Dinu Patriciu a murit în această dimineaţă la Londra. El lasă în urmă o istorie zbuciumată, presărată cu ascensiuni fulminante şi eşecuri răsunătoare. Într-o perioadă în care averea şi popularitatea sa ajunseseră la apogeu, orgoliul lui Dinu Patriciu a fost zgândărit de o idee măreaţă: construirea unui trust de presă care să devină cel mai puternic din România.

Dosarul „Rompetrol” ar putea ajunge din nou la Curtea de Apel după ce avocaţii au cerut declinarea de la Curtea Supremă

Dosarul „Rompetrol” ar putea ajunge din nou la Curtea de Apel Bucureşti, în apel, după ce avocaţii celor din dosar au arătat că, deşi Sorin Roşca Stănescu este senator, şi potrivit legii cazul ar trebui judecat la Curtea Supremă, se încalcă alte normative judiciare ce ar determina judecarea la Curte.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”