Pivniceru: Procurorul general şi şeful DNA vor fi numiţi după legea actuală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mona Pivniceru. FOTO: Mediafax

Procurorul general al României şi şeful DNA vor fi numiţi după legea care este acum în vigoare, a anunţat, joi, ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru.

"Nu-mi imaginez că cineva dă într-o săptămână o lege nouă, există o lege în vigoare. Numirea procurorului general şi a structurii este prevăzută în lege ca fiind atributul exclusiv al ministrului, am discutat-o cu oficiali de la UE, eu am stabilit deja criteriile, au fost agreate şi de Secţia de procurori a CSM şi nu văd un impediment. Chiar am fost felicitată pentru maniera în care am găsit aceste criterii de transparenţă", a afirmat Pivniceru, la Palatul Parlamentului, după întâlnirea cu premierul Victor Ponta şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, potrivit Agerpres.

Ministrul Justiţiei a menţionat că a cerut deja o întâlnire, pentru a-şi prezenta proiectele, comisarului european pe Justiţie, Viviane Reding, şi aşteaptă să vadă când va avea loc aceasta.


Pivniceru a mai adăugat că nu a fost fixată pentru săptămâna aceasta o întâlnire bilaterală cu Reding, dar există şansa "să fie o întâlnire informală, în sensul de prezentare" a sa ca ministru.

Funcţiile de procuror general şi de şef al DNA au aprins spiritele ieri la Consiliul Superior al Magistraturii. Procedura pentru selecţia procurorilor în vederea efectuării propunerilor de numire pentru funcţii, anunţată de Ministerul Justiţiei, a fost sămânţa de scandal între membrii CSM şi ministrul Mona Pivniceru.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare