Pivniceru a transmis preşedintelui propunerile pentru funcţiile de procuror general şi şef al DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pivniceru nu renunţă la nominalizarea lui Irimie şi Niţu FOTO Mediafax

Ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, a transmis joi preşedintelui Traian Băsescu propunerile pentru numirea lui Tiberiu Niţu în funcţia de procuror general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a lui Ioan Irimie în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Vineri, după audierea în comisiile de specialitate, Pivinceru a declarat că nu renunţă la propunerile lui Tiberiu Niţu pentru funcţia de procuror general al României şi a lui Ioan Irimie pentru cea de procuror-şef al DNA. Ministrul Justiţei a mai spus că până la sfârşitul anului vrea să finalizeze această procedură de numire.

De asemenea, fostul magistrat a spus că va face o analiză a deciziei Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) din 22 noiembrie privind avizarea negativă a celor două propuneri, Tiberiu Niţu pentru funcţia de procuror general al României şi Ioan Irimie pentru cea de procuror-şef al DNA.

Întrebată dacă atitudinea membrilor CSM în timpul audierilor candidaţilor propuşi pentru cele două funcţii din conducerea Ministerului Public a fost imparţială, onestă, Mona Pivniceru spus că acest lucru se va afla, săptămâna viitoare, când pe site-ul Ministerului Justiţiei se va posta analiza comparativă pe care a făcut-o.

Potrivit legii, procurorul general al României este numit în funcţie de şeful statului, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii.

Tiberiu Niţu, “locotenentul" lui Kovesi

Posibilul procuror general Tiberiu Niţu este revoluţionar cu acte. El a beneficiat de avantajele Legii 42/1990, primind un certificat de revoluţionar şi un teren de 8.000 de mp în judeţul Prahova. În timpul Revoluţiei, Tiberiu Niţu era militar în termen, fiind repartizat să apere Televiziunea. După terminnarea facultăţii de Drept, în 1995 a devenit procuror.

Ultimele sale funcţii ocupate sunt:

*2005 - 2006: procuror în cadrul DIICOT
*2006- 2008: procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova
*2008- 2011: prim-adjunct al procurorului general al României.

Acum este la un pas de preluarea Parchetului General. "Sunt pregătit să preiau funcţia de procuror general. Sunt onorat de propunerea doamnei ministru Pivniceru. Nu cred că o să fie vreun impediment că CSM să avizeze propunerea făcută de Ministerul Justiţiei. Pe domnul procuror Ioan Irimie propus pentru şefia DNA îl cunosc şi personal, cred că vom colabora bine. Desigur procedura este încă în desfăşurare", declara Niţu înainte de audierile de la CSM.

În proiectul sau de management, Tiberiu Niţu susţine că eficacitatea redusă a sistemului, lipsa de
omogenitate în actul de conducere şi inconsecventă jurisprudenţei sunt vulnerabilităţile Ministerului Public şi că "proiectarea viitorului presupune o bună cunoaştere a trecutului", a arătat Tiberiu Niţu în proiectul de management.

Irimie, dat afară din DNA, şef la DNA

Ioan Irimie a fost şeful DNA Cluj, dar a fost revocat din funcţie de Daniel Morar în 2005 pentru lipsa de activitate. Nu-i parta ranchiună fostului său şef. "Cu domnul Daniel Morar sunt în relaţii bune, strict profesionale, de prietenie, nu am amestecat prietenia cu sarcinile de procuror. Dansul a luat decizia de revocare, eu mi-am dat demisia, nu am fost revocat din funcţie", a adăugat Irimie. Că succese profesionale, Irimie poate invocă trimiterea după gratii a liderul minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma, şi a deputatul PDSR "expert" în fraude financiare Gabriel Bivolaru.

Ultimele sale funcţii ocupate de Irimie:

*2003 - 2005: procuror-şef al Serviciului Teritorial Cluj al DNA
*2005 - 2006: procuror DNA
*2006 - 2009: procuror criminalist la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj

Clujeanul spune că s-a întâlnit primă dată cu actualul ministru al Justiţiei la interviul pentru selecţia procurorilor. Ioan Irimie va avea în vedere "crearea unei atmosfere de coeziune şi echilibru, de motivare individuală a fiecăruia şi de creare a unei concurente pozitive, care să conducă la optimizarea activităţii Direcţiei Naţionale Anticorupţie".

Irimie a afirmat că a primit vestea propunerii cu responsabilitate şi, aşa cum nota şi în planul de management depus la DNA, prioritatea sa zero este lupta împotriva marii corupţii şi a corupţiei medii.
 

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?