Pistele Aeroportului Henri Coandă intră în reparaţii. Sorin Stoicescu: lucrările sunt tergiversate din 2015

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce, în urma unor incidente în timpul cărora bucăţi din calea de rulare s-au smuls, iar oficialii Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti a susţinut sus şi tare că nu s-a pus siguranţa zborurilor în pericol, Ministerul Transporturilor a anunţat că pista Aeroportului Henri Coandă (AIHCB) va intra în reparaţii.

Măsura pare întârziată dacă avem în vedere  că semnale despre starea deplorabilă a căilor de rulare pentru avioane au venit din mai multe părţi, iar autorităţile au fost anunţate despre acest lucru încă de acum trei ani.

Concret, specialistul în aviaţie Sorin Stoicescu a declarat pentru “Adevărul” că, în anul 2015, când era în Consiliul de Administraţie al  Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti a cerut responsabililor din Ministerul Transporturilor să aprobe repararea Pistei 2. “Am făcut demersurile şi  am depus documentele, dar fără un rezultat. Intenţia noastră era să rezolvăm cu Pista 2 ca să putem aborda şi problema Pistei 1 care nu avut parte de o reparaţie capitală din anii 90. De atunci şi până acum pe această cale rulare s-au efectuat numai reparaţii curente”, susţine Sorin Stoicescu.

Specialistul în aviaţie mai spune că pistele au ajuns într-o stare destul de proastă. “Nu sunt probleme numai cu stratul superior. Problema este că dalale de beton sunt roase şi chiar sparte. Romatsa şi Autoritatea Aeronautică Civilă Română au avertizat de mai multe ori asupra stării proaste a pistelor”, mai spune Sorin Stoicescu.

Arată cu degetul degeaba

Reamintim că, Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) a realizat de curând o inspecţie pe Aeroportul Henri Coandă şi a trimis conducerii Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti un document prin care solicită restricţionarea traficului cu avioane de categorie superioară precum Airbus A330/340/350 sau Boeing 747/777/787. Solicitarea, datată din 2 aprilie, nu ar fi fost aplicată, scrie site-ul BoardingPass.ro care publică documentul trimis de AACR. Măsura a fost luată după ce  vinerea trecută a existat un incident, relatat de Asociaţia Pro Infrastructura, în care una dintre piste, şi aşa grav afectată de degradări şi gropi, a fost închisă de urgenţă când s-a constatat că un avion Boeing 747 a dislocat o bucată din calea de rulare la decolare.

Site-ul de specialitate scrie că prin „documentul transmis în data de 2 aprilie, AACR solicită aeroportului să restricţioneze “operarea pe AIHCB (n.r. Aeroportul Internaţional Henri Coandă) a aeronavelor cu literă de cod superioară (pe AIHCB sunt autorizate pentru operare aeronavele de categorie D n.r. ) şi operaţiunile desfăşurate în condiţii RVR (vizibilitate n.r.) mai mici de 350m”.

Se pare că responsabilii AIHCB nu respectă dispoziţia Autorităţii.  Pe aeroport operază în continuare Turkish Airlines care zboară cu Airbus A330 (avion mare din categoria E) în fiecare dimineaţă şi seară, iar astăzi operatorul israelian EL AL va ateriza din nou în jurul orei 12:30 cu un Boeing 747-400 Jumbo Jet.

Şi directorul Tarom a tras un semnal de alarmă

Alte semnale privind starea deplorabilă a pistei au venit de curând de la Werner Wollf, directorul TAROM. El a declarat că starea căiilor de rulare de pe Aeroportul Otopeni este sub orice critică. Potrivit acestuia gropile din pistă taie roţile avioanelor, iar compania e nevoită să le schimbe uneori chiar de cinci-şase ori mai des decât ar trebui.

Wolff a mai spus că există un plan de investiţii la Aeroportul Otopeni  şi că în condiţii de vreme severă, aeronavele Tarom nu vor mai fi redirecţionate pe Sibiu sau Constanţa, ci pe Băneasa.

Cu întârziere Ministerul Transporturilor recunoaşte dezastrul

Ministrul Transporturilor, Lucian Şova a solicitat, marţi, conducerii Companiei Naţionale de Aeroporturi Bucureşti (CNAB) un grafic clar al lucrărilor pentru modernizarea pistei 1 a Aeroportului Internaţional “Henri Coandă” Bucureşti (AIHCB) şi intervenţii la pista 2 pentru ca aceasta să devină operaţională pe întreaga lungime, de 3.500 m.

CNAB a programat pentru perioada următoare mai multe lucrări de reparaţii şi întreţinere, care vor începe din 12 aprilie, a anunţat marţi Ministerul Transporturior.

Lucrările presupun ”repararea dalelor de beton degradate de la platforma 1 şi a căilor de rulare aferente; lucrări de întreţinere a stratului de uzură la căile de rulare, inclusiv aşternerea unui nou strat asfaltic; lucrări pentru operaţionalizarea balizajului luminos CAT III A la pista 2”.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort