Pilotul MiG-ului prăbuşit este echilibrat hemodinamic şi respirator şi beneficiază de sprijin psihologic. Spitalul Militar: „Evoluţia postoperatorie este favorabilă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Evoluţia postoperatorie a pilotului care s-a catapultat luni dintr-un avion militar în judeţul Constanţa este favorabilă, susţin medicii de la Spitalul Militar Central. Potrivit acestora, bărbatul este echilibrat hemodinamic şi respirator.

UPDATE Pilotul avionului MiG 21 LanceR prăbuşit, luni, în judeţul Constanţa a început procedurile de kinetoterapie şi mobilizare în pat şi beneficiază, totodată, de consiliere psihologică, anunţă, miercuri, conducerea Spitalului Militar din Bucureşti, unde este internat pacientul.

„Pacientul este bine post-operator, evoluţia favorabilă, este echilibat hemodinamic şi respirator, conştient, cooperant”, se precizează într-o informare transmisă de conducerea spitalului.

„Pacientul este bine postoperator, evoluţie favorabilă, echilibrat hemodinamic şi respirator, conştient, cooperant. Încă nu a fost transferat din secţia ATI. Este evaluat zilnic din punct de vedere neurochirurgical, neurologic şi pneumologic”, au arătat oficiali din spital, potrivit Agerpres. 

Pilotul şi-a căpătat motricitatea şi beneficiază inclusiv de sprijin psihologic, arată doctorii. 

„Pacientul s-a trezit, are reflexe şi sensibilitate la picior şi a fost detubat", a precizat medicul Marian Mitrică, şeful clinicii de neurochirugie, cel care l-a operat pe pilot.

Operaţia la care a fost supus pilotul avionului MiG 21 LanceR prăbuşit, luni, în judeţul Constanţa a durat peste patru ore şi a fost foarte dificilă, bărbatului fiindu-i montate în coloană opt şuruburi de titan, pentru fixare, în timpul intervenţiei măduva osoasă nefiind afectată, a declarat comandantului Spitalului Militar, medicul Florentina Ioniţă-Radu.

Ce probleme de sănătate avea pilotul

Potrivit medicului Florentina Ioniţă-Radu, bărbatul a fost adus la Unitatea Primire Urgenţe de la Spitalul Militar Central din Capitală, fiind evaluat de o echipă pluridisciplinară  formată din ortoped, neurochirug, terapie intensivă, specialist în chirugie buco-maxilo-facială, şi făcându-i-se o tomografie computerizată.

„Pacientul are un politraumatism prin catapultare, leziunile cele mai importante sunt leziunile de coloană vertebrală, are o fractură cu tasare de corp vertebral T4 şi L1, dar cea mai importantă afecţiune este tasarea corpului vertebral L1, care este o tasare cu deplasare de fragmente osoase care comprimă canalul medular şi determină o parapareză, adică pacientul nu-şi poate mişca picioarele în acest moment”, a explicat comandant, director general, general de brigadă medic conf. univ. dr. Florentina Ioniţă-Radu, potrivit News.ro.

Pilotul mai are o contuzie toracică minoră şi o pleurezie minimă bilaterală, o contuzie craniană minoră şi o fractură de calcaneu.

Adrian Stancu va fi internat la Secţia de neurochirurgie şi până marţi dimineaţă se va afla la Terapie Intensivă pentru a fi stabilizat, urmând ca la ora 11:00 să înceapă operaţia la coloană.

„Pacientul a fost internat până marţi dimineaţă, în Terapie Intensivă, unde se vor face proceduri complexe de sedare, de analgezie, antibioterapie şi corticoterapie. Marţi dimineaţă la ora 11 este programată intervenţia chirugicală, medicii apreciind că este mult mai bine să se stabilizeze, întrucât din cauza hematomului local şi al intervenţiei complexe pe coloană, ,există un risc maxim de sângerare”, a explicat medicul.

Mai multe pentru tine:
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Hemoragie post-partum tratată în Germania. „Fiecare minut pierdut scade dramatic șansa la viață”
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Legenda Grasei de Cotnari: Vița nobilă a Moldovei, un dar de la Matia Corvinul
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Cum s-a născut mândria agriculturii socialiste românești. Utilajul de legendă pentru care tovarășii s-au dat de ceasul morții să „fure” modele din Occident
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”