Petardele, noua armă anti-urs a Jandarmeriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Urşii dau tot mai des târcoale zonelor populate

În faţa urşilor, jandarmii au început să răspundă cu petarde. S-a întâmplat la Miercurea Ciuc, unde un urs care dădea târcoale Spitalului de Urgenţă a fost alungat cu petarde de oamenii legii. Concret, în noaptea de miercuri spre joi, jandarmii harghiteni au fost solicitaţi de două ori pentru a îndepărta un urs zărit în zona spitalului din municipiul Miercurea Ciuc.

Prima dată, animalul a ajuns în parcarea exterioară a unităţii medicale, pe str. Dr. Dénes László şi a fost gonit spre pădurea Jigodin. Numai că ursul s-a întors, iar în urma unui nou apel la 112, patrula de jandarmerie a intervenit din nou pentru a-l îndepărta. De data aceasta, jandarmii au folosit petarde. Animalul a fugit, dar bubuitul petardelor i-a speriat şi pe pacienţii spitalului. 

În aşteptarea armelor cu tranchilizant

Jandarmii spun că încă nu au văzut armele cu tranchilizat promise de Ministerul de Interne, deşi sunt pregătiţi să le folosească.

„Încă nu au fost distribuite armele cu tranchilizant. Până atunci, a fost modificată tabela de înzestrare şi se preconizează achiziţionarea a 60 de arme, la nivelul Jandarmeriei Române. Achiziţia se va face centralizat, după care armele se vor distribui în ţară. În Harghita, vorbim de aproximativ 10 arme. Apoi, urmează să fie pregătiţi jandarmii pentru folosirea lor. Noi am identificat la nivelul unităţii noastre oameni care au studii medii veterinare, aşa cum prevede legea. Am găsit şi medic veterinar care să supravegheze acţiunile cu aceste arme“, a explicat, pentru „Adevărul“, plt. adj. şef Georghe Suciu, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Harghita. 

Se preconizează achiziţionarea a 60 de arme, la nivelul Jandarmeriei Române. Achiziţia se va face centralizat, după care armele se vor distribui în ţară.   plt. adj. şef Georghe Suciu purtător de cuvânt al Jandarmeriei Harghita

„Cele mai multe probleme cu urşii în zonele locuite s-au înregistrat la Miercurea Ciuc şi staţiunea Băile Tuşnad. Dacă vorbim de zonele nelocuite, urşii apar mai des în apropierea Lacului Sfânta Ana“, a mai spus jandarmul. 

Legea, modificată anul trecut

În urma nenumăratelor incidente în care oamenii au fost atacaţi de urşi, Legea Jandarmeriei a fost modificată, astfel încât jandarmii să poată interveni mai eficient. Astfel, din noiembrie 2017, au intrat în vigoare noi reglementări care permit jandarmilor să deţină şi să folosească arme cu tranchilizante, cu glonţ de cauciuc, dispozitive cu ultrasunete sau substanţe iritante pentru „îndepărtarea sau imobilizarea animalelor care ameninţă viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori integritatea bunurilor acestora”.

Armele cu tranchilizante şi substanţele tranchilizante au un regim strict, putând fi folosite numai de personalul militar al Jandarmeriei Române cu studii medii de medicină veterinară, sub îndrumarea şi responsabilitatea unui medic veterinar.

Mai multe pentru tine:
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare