Peste o mie de judecători şi procurori cer Parlamentului şi Guvernului să anuleze modificările la legile justiţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

1000 de judecători şi procurori susţin, cu titlu individual, apelul principalelor asociaţii de magistraţi adresat Guvernului şi Parlamentului de a promova un proiect de lege prin care să modifice imediat legile justiţiei (în acord cu avizele Comisiei de la Veneţia şi rapoartele Comisiei Europene şi GRECO.

1000 de judecători şi procurori susţin, cu titlu individual, Apelul adresat de Asociaţia “Forumul Judecătorilor din România”, Asociaţia ”Mişcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor” şi Asociaţia ”Iniţiativa pentru Justiţie” puterii executive şi puterii legislative să promoveze/adopte un proiect de lege prin care să modifice imediat legile justiţiei (în acord cu avizele Comisiei de la Veneţia şi Consiliilor Consultative ale Judecătorilor şi Procurorilor Europeni şi rapoartele Comisiei Europene şi GRECO), potrivit unui comunicat de presă.

Cele trei asociaţii cer puterii legislative şi puterii executive să modifice imediat legile justiţiei, în acord cu avizele Comisiei de la Veneţia şi Consiliilor Consultative ale Judecătorilor şi Procurorilor Europeni şi rapoartele Comisiei Europene şi GRECO.

Cererile asociaţiilor de magistraţi

La referendumul din 26 mai 2019, printr-un vot istoric, poporul român s-a exprimat în favoarea statului de drept, dar şi împotriva modificărilor legislative extrem de toxice pentru bunul mers al justiţiei, adoptate în ultima perioadă, criticate sever de toate organismele internaţionale relevante.

Este inadmisibil ca, în anul 2019, independenţa justiţiei şi statutul magistraţilor să fie puse la îndoială prin modificări legislative retrograde, de natură să atragă sancţiuni internaţionale imediate pentru statul român.

Pentru evitarea unei astfel de situaţii şi pentru prezervarea statului de drept, Parlamentul şi Guvernul Român trebuie de urgenţă să promoveze şi să adopte un act legislativ prin care toate recomandările entităţilor internaţionale enumerate anterior să fie aplicate fără excepţie şi fără artificii care să aducă atingere esenţei lor.

Astfel, solicităm puterii legislative şi puterii executive să pună în practică imediat următoarele modificări legislative:

1. Desfiinţarea imediată şi necondiţionată a secţiei de parchet separate, creată pentru investigarea infracţiunilor comise de judecători şi procurori;

2. Abrogarea limitărilor cu privire la libertatea de exprimare, materializate în obligaţia de abţinere a magistraţilor de la „manifestarea sau exprimarea defăimătoare în raport cu celelalte puteri ale statului”;

3. Revizuirea normelor privind răspunderea materială a magistraţilor, cât timp acestea ignoră independenţa justiţiei;

4. Revizuirea sistemului de numire şi revocare a procurorilor-şefi şi limitarea rolul ministrului justiţiei în aceste proceduri, simultan cu creşterea atribuţiilor Consiliului Superior al Magistraturii;

5. Renunţarea la dispoziţiile care prevăd dublarea perioadei de pregătire în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii;

6. Reinstaurarea meritocraţiei în magistratură. Reglementarea unor examene meritocratice de promovare, inclusiv şi mai ales la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

7. Respectarea rolului şi a atribuţiilor stabilite de Constituţie pentru Consiliul Superior al Magistraturii, ca organism colegial, prin înlăturarea transferării arbitrare a unor atribuţii ale Plenului către secţii sau către anumiţi judecători, în funcţie de gradul profesional deţinut, de natură a deturna funcţionarea colegială;

8 Reorganizarea Inspecţiei Judiciare, prin reconsiderarea rolului şi a atribuţiilor inspectorului-şef; reglementarea unor examene meritocratice pentru funcţiile de conducere din cadrul Inspecţiei Judiciare; abrogarea OUG nr.77/2018.

9. Revizuirea dispoziţiilor privind revocarea membrilor CSM, în sensul unei proceduri flexibile şi accesibile;

10. Abrogarea dispoziţiilor nou introduse de natură a încărca nejustificat volumul de muncă al instanţelor şi parchetelor (spre ex., introducerea completurilor de judecată de trei judecători pentru soluţionarea apelurilor, respectiv a completurilor de doi judecători pentru judecarea contestaţiilor împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii de drepturi şi libertăţi şi judecătorii de cameră preliminară de la curţile de apel etc.);

11. Adoptarea modificărilor aduse Codului penal şi Codului de procedură penală numai cu respectarea recomandărilor Comisiei de la Veneţia

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate