Peste jumătate din apelurile românilor la 112, anul trecut, au fost false

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 15,5 milioane de apeluri au fost primite anul trecut la numărul unic de urgenţă 112, însă 61,91% din acestea au fost false, cele mai multe fiind din Covasna, Călăraşi şi Mureş.

Potrivit statisticii pe anul trecut realizată de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS),  la Numărul Unic de Urgenţă 112 au fost primite şi tratate 15.561.664 apeluri. Dintre acestea 5.926.985 (38,09 %) au fost reale şi 9.634.679 (61.91 %) false. 

Cele mai multe au fost transferate către Ambulanţă – 3.741.439 (60,74 %), Poliţie – 1.373.394 (22,30 %), Pompieri – SMURD – 869.059 (14,11  %) şi Jandarmerie – 168.788 (2,74 %).

Din punct de vedere al apelurilor false, judeţele Covasna, Călăraşi şi Mureş ocupă primele locuri.

În ianuarie 2016, din totalul de 1.244.049 de apeluri înregistrate, 486.142 ( 39,08 %) au fost reale şi 757.907 (60,92 %) false. 

„Urmare constatărilor făcute de către autorităţile statului, 13.146 de cetăţeni au fost sancţionaţi conform legii pentru apeluri false şi abuzive către numărul 112. Cele mai multe sancţiuni au fost aplicate în judeţele Teleorman, Bucureşti şi Suceava”, potrivit unui comunicat emis de STS. 

România, printre statele cu cele mai bune performanţe în utilizarea numărului unic de urgenţă

„Potrivit celui mai recent raport al Comisiei Europene, România se situează printre statele membre cu cei mai buni timpi de reacţie (sub 10 secunde) şi o acurateţe sporită în a localiza apelanţii la numărul unic de urgenţă 112. Ţara noastră face parte dintre cele 5 state membre care reprezintă exemple de bună practică”, potrivit unui comunicat de presă emis de STS.

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale este organul central al statului, care administrează, exploatează, întreţine şi dezvoltă Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă.

Timpul mediu de răspuns al Centrului 112 este de 3,68 secunde şi este înregistrat în cazul a 94,63% dintre apelurile la numărul unic de urgenţă. În ce priveşte localizarea apelanţilor, aceasta se face în proporţie de 97,20% pentru reţelele de telefonie fixă şi de 99,27% pentru cele de telefonie mobilă.

Numărul pan-european de urgenţă 112 a fost creat în 1991. 

În aprilie 2005, Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 a devenit operaţional în toată România.

Începând cu anul 2008, 112 este singurul număr care poate fi folosit de pe orice telefon fix sau mobil pentru a beneficia, gratuit, de serviciile de urgenţă (ambulanţă, pompieri şi poliţie) în orice ţară a Uniunii Europene. 

Serviciu de urgenţă pentru persoane cu dizabilităţi de auz şi/sau vorbire

Din octombrie 2015, în România, este funcţional serviciul de anunţare a urgenţelor prin SMS pentru persoanele cu dizabilităţi de auz şi/sau vorbire, prin mesaje scurte la numărul 113, păstrând caracteristicile serviciului 112 de voce: gratuitate şi accesibilitate. Pentru a putea utiliza acest număr este obligatorie înscrierea în baza de date a Serviciului 112.

Până acum, au fost validate ca şi înregistrate 2.200 de persoane, iar activitatea continuă. De la darea în folosinţă a facilitaţii SMS 113, au fost primite 26 solicitări.

Sancţiuni pentru apelurile false

Numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 trebuie folosit doar atunci când este necesară intervenţia agenţiilor specializate de urgenţă, pentru asigurarea asistenţei imediate în situaţii în care este periclitată viaţa, integritatea ori sănătatea cetăţeanului, ordinea publică, proprietatea publică sau privată ori mediul.

Apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112 sau transmiterea de mesaje false la numărul 113 constituie contravenţii, iar faptele sunt sancţionate cu amendă de la 500 la 1.000 de lei.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG